Nov 09 2016

Lungul drum spre tine – Margo #1

Bună dimineața, te scot la o cafea?

Erau cuvintele de le auzea Margo în fiecare dimineața în timp ce ușa se deschidea. Trăiau într-un univers fals captivi în mințile lor.

Ceea ce Margo nu-și putea da seama era cum se făcea că, de fiecare dată, biroul arăta la fel, nu-și aducea aminte cum a ajuns acolo, soarele răsărea din același unghi, și nu erau week-enduri, nu exista viață de care să-și aducă aminte după muncă pentru că după aceasta urma un reset.

Black încerca pe cât putea să o ademenească pe Margo într-o relație de afecțiune sau obișnuiță doar să poată cumva să-i facă mintea vraiște.

Aici ar fi fost cazul în care Em să fi apărut și să fi intervenit ca un erou ce se presupune a fi, însă Em a rămas captiv undeva în trecut, admirând probabil unele momente din întâlnirea cu Neatenta.

Planurile mergeau bine pentru antagonist, însă el nu era mulțumit pe deplin, era nerăbdător, dorea să afle dacă Margo va trece de pragul realității, prin urmare… după sute de simulări și discuții, a încheiat sesiunea de hipnoză, iar cei 2 s-au trezit la realitate după 8 ore de tăcere.

Primul lucru de ia trecu prin minte lui Margo, era amintirea lui Black din hipnoză, iar prezența acestuia îi părea cât se poate de familiară. Pentru Black însă, teama de eșec stătea în conexiunile ei cu realitatea.

Cum va trece tânăra Margo peste confruntarea cu soțul?
Cum va reacționa ea la afecțiunea nedorită primă de la soț?

Însă Black era încrezător, știa că a plantat semințele destul de adânc pentru ca lucrarea să fie un real succes. Tot ce mai trebuia era timp și răbdare pentru ca acestea să încolțească.

Ce trebuie însă reținut legat de atitudinea lui Black, este că el nu-și dorea nimic concret de la Margo, doar să se răzbune pentru tupeul de a-l înfrunta pe propriul său domeniu și teritoriu. Iar cu absența lui Em, lucrurile stăteau foarte bine pentru el.

Margo

Margo

Prin urmare după scandalul generat de întâlnirea lui Margo cu soțul, acesta din urmă a simțit nevoia să o interneze pe dragostea vieții sale la spitalul de neuropsihiatrie, pentru tratament, fiind considerată (ironic nu?) nebună.

Era ultima dată când Black ar mai fi auzit de ea, în condițiile în care el era singurul în stare să-i redea acesteia amintirile și prin urmare viața înapoi.

Cam aceasta este “opera” lui Black, așa era moștenirea pe care el ar dori să o lase, o lume în care oricine l-ar fi întâlnit și confruntat ar fi sfârșit la nebuni sau mănăstire.

De reținut: dacă până acum am avut mici jocuri gen du-te vino… ia-mi-o mie da-ți-o ție, acum avem impact real asupra vieții unei persoane, iar încrederea acestuia este la un nivel periculos pentru el însusi.

Legat de certificarea sa ca și persoană sănătoasă, cu Margo dată la o parte, restul au fost doar discuții monotone, iar Black a trecut și de această barieră și este acum liber în lume să facă tot ce-și dorește.

În tot acest timp, Em încă vegetează la imagini cu Neatenta, undeva captiv într-o amintire din care nici el nu știe dacă ar vrea să iasă, dacă are de ce să plece, și evident total inconștient de faptele “geamănului”.

Va urma,
Bitzu

Nov 02 2016

To all the things I left behind

În viață, oamenii ne greșesc iar asta doare, uneori foarte rău. E în natura noastră cumva să cautăm răzbunare, și probabil imposibil să vedem dincolo de ura ce ne cuprinde.

Însă, după multe astfel de încercări am ajuns la concluzia că, nu merită timpul. Nici răzbunarea, deși oh.. cât de inventiv aș putea fi, nici agonia, nici dorul… nimic, pui punct și nu te mai uiți înapoi.

Sună ușor de zis, imposibil de făcut, dar acesta este scopul. Aici trebuie să încercăm să tindem, spre a ne redresa viața în loc să ne-o facem un chin.

Nu gânduri de ce ar fi putut fi, nu gânduri la ce a fost… ci normalitatea a ceea ce a fost înaintea relației.

To all the things I left behind

To all the things I left behind

Și probabil că mă contrazic acum pe anumite aspecte, nu putem fi roboți, însă consider că asta e soluția cea mai bună, o cale de mijloc, pentru a izola cumva capitolele închise de restul vieții.

Sună bine, venind de la o personă care și-a distrus jumătate dintr-o relație vorbind despre relația de dinainte și cum lucrurile erau bune sau rele atunci, asta în loc să contruiesc de la zero noile sisteme de valori.

Da, oamenii își pun amprenta în viața unui om, dar eu vorbesc să nu cădem în extrema opusă, să nu ne lăsăm marcați de o anumită persoană pentru că, pentru mine cel puțin, problema e când aud expresii de genu: “nu-mi mai trebuie nimic“, “eu-mi bag picioarele“, “toți/toate îs la fel“.

Prostia cea mai mare în aceste expresii este că acorzi credit prea mult persoanelor de ți-au greșit sau celor care prin faptelor lor ți-au cauzat durere (not the same thing btw).

Ce vreau să zic prin asta e că, nu poți să lași persoana, pe care tu consideri (inserați adjectivul cuvenit) – o nenorocită să dicteze ce faci tu cu fericirea ta. Cum adică aia decide dacă eu o să mai iubesc, dacă o să mai simt bucurie în viață mea vreodată, dacă mai cred în relații sau dacă o să mai am încredere în cineva… no.. fuck no…

Ce am eu să le zic lor?

Să vă găsiți fericirea și liniștea necesară. Pe mine nu mă încălzește cu nimic să mă gândesc că persoanele pe care le-am iubit suferă, pentru că asta e faza… chiar le-am iubit prin urmare le-am dorit fericirea… și dacă nu le mai iubesc acum, este pentru că nu se mai poate doar că asta nu atrage după sine dispariția dorinței mele ca ele să fie fericite.

În ceea ce privește “the second chance”, sunt de părere că nu există așa ceva. Poate mă înșel…

Și văd foarte multe exemple care îmi confirmă acest lucru.

Când o relație se termină cu scandal și cu durere, deobicei ceva s-a rupt acolo… iar problema de a cauzat ruperea e posibil să mai apară, iar frică că se va repeta va rămâne mereu într-un colț al minții împiedicându-ne să fim complet fericiți.

Vorbeam într-un articol, cel cu crescătorii de mirese, că după ce ai trecut prin foarte mult rahat, nu mai poți vedea omul acela cu aceeași ochi, consider acum că ideea e puțin incompletă.

Se zice că o rană de război este un lucru nobil, sau mă rog era pe vremuri, o cicatrice.. o cusătură mai urâtă stârnea oarecum admirația oamenilor pentru sacrificiul făcut și implicit al țării care te-a trimis acolo. Ei bine.. cam așa ar trebui să fie defapt și cu toate cârpelile făcute în relații. Să te facă eroul de război pe care ea să-l prețuiască pentru că nu și-a băgat lula la primul glonte de i-a trecut pe la ureche.

To all the things I left behind: Thank you for making me stronger.

Bitzu

Oct 23 2016

27 – joined the club

Holy Lulă, a mai trecut un an… 27 în total prin urmare e timpul să trag linie, iau decizii… etc

E o chestie destul de sănătoasă aş zice să intrii într-un fel de safe mode şi să analizezi ce ai făcut bine într-un an şi ce ai făcut bine dar la final a ieşit prost.

Un an plin de tot felul de nebunii şi nebune, oarecum o condensare a 2 ani într-unul singur. Un an din care aş vrea să împărtăşesc cu voi câteva lecţii:

  1. Don’t stick your dick in crazy. Această lecţie e … cred una pe care am refuzat să o cred eu multă vreme, am zis că oricine merită o şansă, never gonna do that again;
  2. Lumea în care trăim e mult prea rece şi nef*t*tă;
  3. Sincerity is overrated; Serios următoarea persoană de-mi va spune că ea preferă adevărul brut decât o minciună bine spusă s-ar putea să o pocnesc;
  4. În viaţă ai 1,2 prieteni… restu îs aşa … de băut o bere, jucat o carte… un boardgame, un Pokemon în oraş…
  5. Femeile îs relativ ok, fetiţele cu complexe de mari dive… alea’s problema… cum zicea un distins domn: Minti fimeilor şâ răbdari bărbaţîlor;
  6. Niciodată nu e prea târziu să-ţi resetezi viaţa;
  7. Dă-i bă “stun”;
  8. Lula sună mai decent decât pw*a;
the-27-club

the-27-club

Ce-mi doresc eu acum să realizez la vârsta de 27 de ani?

  1. Don’t overdose on cocaine if not famous;
  2. Don’t go full retard;
  3. Găsit Neatentă, invitat Neatentă la cină şi ieşit cu ea la cină;
  4. Must see: System of a Down, Korn;
  5. Să nu-mi rup picioarele sau să ajung la Urgenţe.

Numai bine,
Bitzu

Oct 07 2016

Unplug me before I set it all on fire – Somebody or someone?

!Disclaimer: Seria “Unplug me before I set it all on fire” vine de acum la pachet cu o melodie.

În acest articol, aș vrea împreună să facem un exercițiu de imaginație: îl numim Somebody or someone.

Somebody Someone

Somebody Someone

Să presupunem, că suntem la o masă, la o băutură (insert de care) și purtăm o discuție de oameni care se distrează și din întâmplare să zicem că iau cuvântul (ce prostie… normal că-l iau, eu scriu articolul ăsta ).

Discutăm despre relații, unii deja râd, știind ce urmează să zic o porcărie.

Eu: Bă, eu-mi bag pw*a, mi s-a luat de relații, sau mă rog tentative de relații, e prea mult stres, prea multă prefăcătorie și prea multe dubioase și figuri, nu mai vorbesc de complicații și drame la tot pasul. Enough is enough.

Primu: Ce ai Gogule, te-ai prăjit?

Eu: Dude, serios…. E prea multă f*t*re pentru un f*t*i. I mean.. ffs, lucrurile ar trebui să fie simple. Așa ca în filmele alea mult prea siropoase. Boy meets girl, girl meets boy… and they enjoy… you know?

Puștiu: Habar n-am despre ce vorbești, dar continuă.

Eu: Adică bă, să o luăm simplu. Te chinui ca tâmpitul să arați decent, să vorbești coerent, dacă ești mai ambițios de fel, te uiți și la ce mănânci, ce bei… cei conduci… doar ca să fi observat.

Altu: Așa și?

Eu: Păi, bun… Faci toate astea, ajungi să te bage în seamă, nu vorbesc despre Tinder și Facebook, alea’s vrăjeli de o noapte, pui extrasu de cont și noapte’n pw*a.

Primu: Ești prost, continuă.

Eu: Știu. În fine, să zicem că te și duce capul pe lângă toate de mai sus, și acceptă aia să o scoți pe undeva, asta dacă are timp, că asta e noua valută pe piață, timpul.

Puștiu: Ti’m’plm.

Eu: Taci dracu acolo, mă faci de râs. Ok, cum ziceam… o scoți pe undeva, te chinui să nu fi retard… odată de 2 ori… trece timpul, merge treaba.. ajungi să înmoi pișcotu’n șampanie.

Puștiu: Bine că ai tu bani de șampanie.

Altu: Ești prost mă, vorbea de sex… Taci acolo.

Eu: Mc, bun și merge treaba… tipei îi place de tine, dar mă rog mai ai chestii de retușat pe ici pe colo, și  să zicem că lucrurile merg bine, o lună două …. trei … șase… apoi na vă mutați împreună.

Puștiu: Bine că ai tu…

Eu: Bani, da… că dacă nu ai, cați a prost. Taci acolo și ascultă. Bun… vă învârtiți cam cu tot ce e de făcut în cuplu: filme, city break, ieșiri… și apoi pac… intervine monotonia… vrea ceva nou… Tu te întorci la vechile obiceiuri văzând că ea te acceptă așa, ea nu mai are așa multă grijă de ea… ca na te-ai obișnuit să o vezi și fară machiaj, și neepilată… Tot tacâmul.

Altu: Și unde vrei să ajungi cu asta.

Eu: Păi pana mea, acolo se rupe totul. Toată lumea se așteaptă la ceva… o intervenție divină. El cumva să fie înțeles și să o mai ardă aiurea un pic înainte să devină responsabil. Ea așteaptă să devii mai responsabil, nimeni nu zice nimic și apoi totul explodează într-o discuție din aia monstruasă.

Primu: Păi dacă nu vă înțelegeți…

Eu: Poi asta-i faza, că ajungi să accepți tot felul de căcaturi doar ca să nu fii singur, și dai peste tot felul de nebune, sau mă rog cu pretențiile super sus dar neglijezi un aspect: Bro… do you connect on something, sau sunteți paraleli cu realitatea. Aveți acel lucru care e al vostru și vă face mereu să păreți ca la prima întâlnire?

Altu: Ai dat-o în romantisme, dă-te dracu.

Eu: Nu fraiere, vorbesc serios… Adică, ne belim ochii ca dobitocii după tot felul de gagici și ne dăm fel de fel de gânduri gen: Bă de aș avea o femeie ca aia….  Pe dracu.. dacă ai avea o femeie din aia și să fie superficială și zero barat mental, te sinucizi cu pw*a sc*l**ă.

Primu: Atunci ce propui, că presupun că nu te plângi ca o domnișoară pe aici.

Eu: Franț, fi atent. Îți vezi tu de treaba ta, până găsești una, the special one, not somebody. Bă da aia să fie stas. Înțelegi, someone, nu doar fund și țâțe, tot… exact pe gustul tău. Și acolo mergi direct, fără figuri, jocuri și prostii. Vorbești cu ea, sincer și exact, descrii problema de mai sus. Dacă vrea, te-ai scos pe viață, dacă nu… next. Adică să o arzi aiurea 1 an, 2 doar pe atracție fizică și atașament, e o prostie, timp pierdut, sentimente investite.

Primu: Da bine tinere, și unde o găsești tu pe aia.

Eu: Simplu, e deja acolo

Altu: Unde mă?

Eu: Acolo unde umblii tu man. O persoană ca tine va ajunge tot în locurile în care mergi tu, mă rog în care îți face plăcere să mergi. Unde te simți bine, că oricum doar așa îi poți atrage atenția, simțindu-te bine în largul tău… dancing like nobody’s watching.

Puștiu: Da bă, dar eu nu știu să dansez.

Primu: Oaie, era o metaforă…

Puștiu: A… poi și dacă nu ieși din casă?

Eu: Mai ai și pretenții, doar nu vrei să dai peste ea într-un magazin în timp ce-ți iei cremă de mâini.

Puștiu: Da, man… Eh, asta e. Mai ieșim și din casă.

Eu: Trust me, la dat sfaturi pentru alții nu mă’ntrece nimeni.

Primu: Chiar mă Gurule, cum se face că tu nimic și nimic.

Eu: Poi eu nu caut în baruri Gicule. Ce-mi trebuie mie nu pierde timpul prin oraș.

Primu: Și atunci tu ce cauți aici. Du-te și caută-o!

Eu: Eu fug de ea :))

Primu: Ești un mare..

Eu: Prost.. taci acolo

Respect,
Bitzu

Oct 04 2016

Lungul drum spre tine – Sympathy for the devil

If you tell a women she is beautiful, whisper it softly, for if the devil hears, he will echo it many times –
Francis Alexander Durivage

Bună Neatento,

A trecut mai bine o săptămână de când nu ți-am mai scris. Nu pot să-mi găsesc scuze pentru asta. Însă trebuie să-ți povestesc ceva.

Poate că ți se pare ciudat să folosesc acest canal de comunicare pentru a-ți povesti lucruri, însă altul nu mai găsesc. În fine, destul cu justificările, hai să-ți zic povestea și faza cu “Sympathy for the devil“. O fi sunând a melodie de Guns’n’Roses dar e mai mult de atât.

Este povestea, unui tânăr, mereu pus pe fugă, alergat necontentit de gândurile sale. El bate străzile zilnic în căutarea unui miracol, dar el nu vine, pentru că spre deosebire de mine, el nu are Neatenta care să-l liniștească.

A început să alerge acu aproape o săptămână, când “norocul” a spus stop și i-a zis așa discret, e timpul pentru rata lunară de “fuck you and your life“, Prin urmare a fost trimis spre colectă, micul dracușor de serviciu “Prostifer“, acesta foarte simpatic și-a vârât coada acolo unde trebuia, pentru că specialitatea lui este să exploateze slăbiciunile restanțierilor și să echilibreze balanța făcându-i să pară niște idioți.

În zadar a încercat el să se tocmească, să primească o amânare. Degeaba, tot ce muncise de mai bine de 2 luni se năruise în câteva clipe. Și de atunci el a plecat în exil, legând după el dracușorul împielițat, pentru a-și plăti gramul de noroc folosit la obiectivul său.

Și el, aleargă repede, în jurul său totul stând pe loc, sau mă rog gândurile fac să pară că a trecut o veșnicie de atunci, dar nu sunt decât vreo 6 zile.

Îmi povestea acu câteva zile, cum își aduce aminte de zilele sale bune, când nimic nu putea să prevestească prăpădul de urma să vină, și optimismul îi lumina calea. Eh ce zile..

Care a fost faza?

Păi tipul, avea și el niște bucurii la o fată, era așa cam pe sufletul său, scânteia de o căuta de mult timp să-i reaprindă infernul în care bucuros s-ar fi aruncat pentru trăirile oferite de momentele alături de ea.

Știa că nu-i ușor, că lucrurile niciodată în viață nu s-au așezat de la sine, pentru că nu a ales calea ușoară, dar era bucuros crezând că l-a prins pe Dumnezeu de un picior. Din nefericire era doar un drac. Însă și dracul avea povestea sa. Să vezi drăcia dracului.

The devil

The devil

Cât a fost în viața, el a fost profesor de fizică, și le explica tinerilor elevi teorii interesante despre formarea universului și cum orice lucru pe lumea asta poate fi transpus într-o ecuație matematică de dimensiuni uriașe cu un număr impresionant de variabile, însă este posibil. Doar că, în ciuda inteligenței sale și viziunii asupra universului și a regulilor sale, nu a putut să vadă că nevasta îl înșela cu profesorul de muzică, până când i-a prins telefonul într-o zi să dea un mesaj unei rude și a văzut conversațiile. După ce i-a aplicat o sfântă bătaie, omul s-a sinucis și așa a ajuns să facă mânăreli pentru Belzebut.

Ai putea acum să zici că tipul, despre care-ți povestesc e laș sau mă rog renunță în a mai lupta. Stai liniștită Neatento, că a încercat tot ce a putut doar că zilele în care făcea chestii extreme s-a dus de mult. Nu mai aleargă cu chitara în portbagaj să facă serenade la balcon, sau să trimită scrisori prin poștă. Nope, a înțeles ce înseamnă spațiu personal și îl va respecta.

Însă nu va înceta să scrie povești de noapte bună, sau să-i încânte ziua cu o melodie special aleasă pentru ea, melodie ce o caută ore în șir pentru că el dorește ca un singur vers dintr-o oarecare strofă să-i răsune ei în minte și ea să știe că se gândește la ea.

Și da, e ciudat să-și ocupe timpul, alergând prin oraș și puburi, cântând melodii de dor și jale dar e singura lui sanșă de a trece cu bine peste perioada de rambursare a norocului împrumutat.

Noh, draga mea Neatentă, rămâne să mai discutăm, eu-ți voi scrie până voi ajunge la tine. Până atunci îți las această melodie să-ți țină mintea în corzi căutând mesajul ascuns.

Pe curând,
Em

Sep 30 2016

Unplug me before I set it all on fire – World so cold

Ok, e din nou acea perioadă a anului în care trebuie să mă bitch around ca o (introdu stereotipul preferat). Însă pe lângă răgetul de pisoi ofticat încerc să găsesc în pirimul rând, sursa problemei şi apoi o posibilă rezolvare. Să vedem ce naiba mai iese acum.

Analizez în acest articol, cum am ajuns în a “world so cold“.

Ok, de unde începem?

Poi problema mea, acum, este dacă să-mi bag pwa şi să particip la borşul iniţiat de Vlad în articolul precedent sau nu.

Care-i faza? Well, pe lângă faptul că e acea perioadă a anului când mă mănâncă rău tastele şi simt nevoia să mă exprim acuzator la adresa tuturor, mai adăugăm şi lumina, aia de licărea aşa puternic la începuturile acestui blog, plină de speranţa, acum se stinge uşor înconjurat fiind de vid. Nu sunt în spaţiu dar cam aşa se simte uneori. Rece şi gol.

Bun, ce s-a întâmplat cu oamenii între timp?

Poi, şi aici subscriu şi eu, după un anumit număr de dezamăgiri şi ceva “time alone”, unii s-au decis, fuck it… I don’t care… Şi se închid, uşor treptat, mergând spre stare de roboţel.

Şi asta pentru că la un moment dat în existenţa lor, au avut nevoie de ajutor şi sfaturi, dar nu le-au cerut pentru că nu şi-au dorit să fie văzuţi în acea stare, sau din încăpăţânare sau cine mai ştie ce, şi clar nimănui nu i-a păsat de respectivul atunci când se simţea ca Nana la pârnaie.

Pe lângă toate astea, mă gândesc că unii au zis… Bă, eu m-am săturat să mă simt de cacao din cauza la toţi inapţii/inaptele, ce pana mea îmi trebuie mie implicare şi ataşament. De ce să ajung eu în situaţii de rahat? Nu mai bine închidem robinetul şi pace?

Bun acum să săpam un pic aici, cel puţin să-mi exprim unul din punctele de vedere, cum am ajuns, pe rând cu toţii în această situaţie.

Cel mai des aud, expresia… din ambele tabere.. Pe vremuri.. nu exista aşa ceva… nu era curvăsăraia asta. Îţi găseai pe cineva la un chef şi aia era… Rămâneai cu relaţia… mult şi bine.

Well acum în lumea “mi se cuvine“, lucrurile stau un pic mai complicat. Pentru că, la fel ca în viaţa de zi cu zi, de ce să repari ceva când există posibilitatea de a înlocui ce ceva nou şi poate mai bun…

Karma - cold bitch

Karma – cold bitch

Well, după cum Apple ne învaţă anul acesta, nou nu este neapărat şi bun, dar “Noi inovăm”.

Ok, închid paranteza şi zic că aşa stau lucrurile şi în relaţii mai nou. De ce să rămâi cu fraierul ăla când uite ce simpatic e Petrică? Mai ales că toată lumea în jurul tău te ignoră, când le spui că nu-l mai suporţi, că e aşa şi pe dincolo.

Unu la mână, de ce plm nu-ţi vezi de rufele tale acolo cu jumătatea ta, şi ajungi să-ţi torni probleme la toată lumea. Hai, bine las de la mine, “your person” ar trebui să ştie prin ce treci, dar nu în detaliu, în rest.. frate rezolvă-ţi probleme cu el dacă poţi, dacă nu… mergi mai departe, şi tura viitoare… alege mai cu grijă ce strugure atârnă mai frumos… Don’t overthink this one…

Doi, bun să zicem, băi nu mai merge, îmi bag pixul… tre să termin cu el. Ok… fine.. be human for Duck’s sake, nu-ţi vărsa toate frustările acumulate despre care respectivul/a nu ştia nimic până atunci doar ca să-ţi justifici decizia. Nu, fi cinstit… e simplu, e mai elegant şi nu lasă urme aşa dureroase.

De ce ai face asta? Well, Karma Bitch… Vine şi te ia… Cum adică mă ia? Uite aşa, pe la spate.

Soluţia: adună-ţi bilele de pe jos şi mergi mai departe. Ia-ţi timp după despărţiri dureroase să te refaci, ţine fruntea sus, un pic de optimism nu strică niciodată, şi asumă-ţi responsabilitatea pentru căcaturile pe care le zici/faci, că apoi o să te întrebi de ce ţi se întâmplă lucruri naşpa. Dacă nu, în curând o să ajungem toţi să ne ardem între noi şi să avem toţi ce are vecinul, adică pe Maria :)) şi mă tem de noua generaţie care o să-şi paseze partenerii între ei până ajungi la tura 2. Adică iară la Maria… că era bine.

A! Nu ai minte şi te doare în cot de orice… Îţi vine şi ţie timpul, arogant infect ce eşti… când o să-ţi blestemi zilele văzându-ţi odraslele cum te calcă’n picioare.

Sifon,
Bitzu

Sep 26 2016

Libertatea – un cuvânt mult prea mare

Zilele trecute l-am cunoscut pe Vlad, un tânăr de vârsta mea, cu care m-am înțeles perfect din start. Era genul observatorului fin care mai aruncă două secunde pe geam pentru a gândi.

Despre Vlad nu am multe de zis, luat la nivelul macro, este încă un plătitor de taxe cu un job care-i aduce o oarecare mulțumire, visează și el la casa sa ca toți românii de altfel. Însă la nivel social, Vlad este un tip mai special.

El a avut parte de libertatea pe care mulți și-au dorit-o de mici, dar pe care n-am stat nici unul să o gândim, ne uitam cu invidie la persoane ca Vlad, care stăteau singuri și faceau chefuri la ei, și era cool, dar cam atât. Puțin ne păsa nouă de ce vrea Vlad de la viață sau de la el.

Și cum stăteam noi de vorbă, la un mic păhărel de vin, și-mi povestea aventurile sale din copilărie, am început să observ un tipar. Tipul nostru, care la prima vedere părea și el la fel de arogant și cu nasul pe sus ca și mine, își folosea acest fler pentru a agăța (ce să ne mai învârtim în jurul cozii), că unei fete îi place așa stilul golănesc.

Doar că odată ce lucrurile înaintează într-o relație, există acea înțelegere tacită între parteneri, gen met me half way… kinda bullshit, care evident nu funcționează pentru că unul sigur va apăsa pedala de accelerație și va intra cu tirul în viața celuilalt.

Așadar, ca toți tinerii de vârsta mea, care sunt sedați după șiruri de relații nasoale, Vlad al nostru a cam renunțat în a mai spera în a găsi persoane dornice de un nivel de implicare ridicat, și s-a rezumat în a-și face traiul pe ici pe colo cu câte vreo duduie “dornică de a cunoaște persoane noi”.

Libertatea

Libertatea

Asta până de curând, când, după cum zicea el, a văzut-o pe Maria, o fată naturală, zice el… fără figuri, adaugă descumpănit. Doar că Maria, are o problemă. Maria este captivă într-o complicătură cu un alt tip. Iar Vlad, este genul de persoană care știe cum merg regulile universului, te bagi unde nu-ți fierbe oala… te frigi mai rău decât ai crede.

Se zvonește că undeva sus există un înger asiatic (don’t ask how) care face ecuații diferențiale și din rezultatele obținute trimite un raport la departament “Karma bitch!”, și ca au un fel de loterie unde aia de-și bagă nasul în oala altora primesc bonus de fidelitate: double karma fuck’up.

Așa, revenim acum la Vlad și povestea sa tragico-comică. În niște discuții amicale cu Maria, fără a-și prezenta vizibil interesul pentru ea, aceasta îi spune o mică povestioară despre cum viața a reprezentat mereu o provocare pentru ea, și chestii mai personale în care nu am vrut eu să intru ca să nu fiu partinitor. Concluzia aici este că Maria își doreste altceva de la viață decât ce are acum, și cumva împrejurările o forțează spre o acceptare tacită a situației în care se află. –  Heard that before somewhere

În acel moment s-a declanșat un conflict intern în Vlad, unul vizibil, despre care nu putea vorbi cu nimeni, îl citeam că ar fi vrut să zică ceva prin urmare l-am îmbătat într-o seară și mi-a zis… Era o situație nouă și pentru mine, care mi-a dat un pic de gândit. Dar așa acum aș fi făcut și eu i-am spus să meargă pe instinct și să fie precaut.

Prin urmare Vlad a înaintat o soluție de compromis, la care Maria a avut un răspuns tâmp aș spune din ce am înțeles eu. Gen nici călare nici pe jos…

Zilele trec, orele se scurg… gândurile mișună, iar decizia e una clară:

Eu-mi bag pw.., facă borș!

Poi cum, de ce? What?

Ca o mică paranteză că tot eram pe subiect:

Ce îți e cu misecuvenismul din ziua de azi, unde este gratitudinea afecțiunii primite?

Mu e, adica nu e. Oriunde mă uit în jurul meu, și la tv, net prieteni… am ajuns să cred că este un trend… “Ori e cum vreau eu… ori mai bine singur“.

Wait what? A explodat cererea de animale de casă, ce umanitate în această țară. Am aflat târziu asta, după ce mi-am vorbit și eu de un pisoi.

A devenit social acceptabil să rămâi singur chiar și după o anumită vârstă pentru că e prea complicat să întreții o relație când libertatea de a face ce vrea e la 2 pași.

Dar discuția asta e material de alt articol. Paranteza de aici e cu scop educativ.

O zi bună,
Bitzu

Load more