Nov 13 2016

The blindness to the smell of fear

Știu ca pare un titlu pompos, însă voi vorbi despre frică iar explicația va veni pe parcurs.

Ne imaginăm că scriitorii sunt niște oameni creativi, ne imaginăm că perfomerii de comedie sunt oameni veseli, ne imaginăm că preoții sunt oameni evlavioși, dar de multe ori greșim.

Asta pentru că imaginația nu prea are legătură cu realitatea.

Să luăm ca prim exemplu, actorii de comedie… în primul rând sunt actori, ceea ce fac în mare parte este să mimeze roluri, și unii o fac foarte bine pentru că în general ei sunt firi vesele. Dar sunt destule cazuri în care actori faimoși sunt oameni deprimați, gen Robin Williams.

Aceeași situație o regăsim deseori la scriitori, care după succesul unei cărți bune, nu mai găsesc niciodată cuvintele potrivite unei noi realizări. Asta ține și de așteptări dar inculpatul meu pentru acest articol este frica.

Ne imaginăm că frica este ceva ușor de indentificat, gen… îmi e frică de șerpi, sau elefanți … poate girafe? Dar din nou imaginația este doar un produs al gândirii, nu o realitate. Cât de aproape reflectă realitatea propria ta imaginație este dată deseori de noroc sau instruire.

Frica însă este complexă și foarte șireată, se ascunde bine și macină adânc până este descoperită și atunci deseori este ignorată precum o durere de măsea.

Vorbesc despre frica de a fi respins, de a nu fi acceptat, frica de a rămâne singur sau frica de a nu fi înțeles… frici pe care, fără o analiză a propriei nefericirii, nu le scoți ușor la iveală.

Ok, dar nu ai timp tot timpul să te analizezi să vezi de ce ești nefericit sau neîmplinit pentru că deobicei ne ocupăm mintea cu treabă, cu probleme din domeniul cotidian și lăsăm liniștea sufletească pentru religie, nu? (iară religie… pff)

Din fericire există un simț al fricii, iar pentru cele enumerate mai sus legate de nesiguranță și singurătate există chiar persoane înzestrate cu acest “detector” de frică.

Probabil ați auzit de expresia: “Femeile simt când ești disperat” – oare?

Încerc să atac problema acesta pentru că persoanele care nu reușesc să-și găsească parteneri, nu sunt toate disperate, uneori nici la capitolul încredere în sine nu stau prost, ci undeva în minte este ascunsă o frică. (mama ei de frică)

Vestea proastă este că ea își face prezentă în limbaj sau comportament, depinde cât de atenți suntem la exprimarea noastră.

Trebuie să fac o mică paranteză: “Fii tu însuți” e mai complicat decât pare așa la prima vedere, pentru că ești sabotat fără să-ți dai seama.

Ok, și acum ca să ajung să explic în totalitate titlul…

Dacă am reuși să prindem această frică și să o înfruntrăm ca firi curajoase ce suntem, sau să “fake it” că suntem mai buni în manipulare și prefăcătorie decât suntem în a lupta cu monștrii din mintea noastră, atunci totul ar fi excelent… mă rog… ai avea o oarecare liniște că totul este sub control.

Însă așa cum experiența m-a învățat, a găsi o eroare într-un sistem aparent funcțional ale cărui abateri pot fi explicate sau întră în marja de eroare… este o muncă obositoare ce necesită foarte multă perseverență.

Cam multă teorie și cam puține explicații prin urmare să luăm un exemplu.

Discuți cu cineva, și discuția aparent evoluează bine… nu este monotonă, ba chiar e presărată cu zâmbete autentice pe alocuri, dar tu ești inconștient de senzația transmisă celuilalt, și uneori nici el nu o sesizează pe moment, prin urmare după ceva vreme apare o răceală fără (aparent) motiv (ai zice tu).

Frică

Frică

Aici ar mai fi încă o mică paranteză, s-ar putea ca totuși tu să fii normal și persoana cu care vorbești să aibe altă percepție asupra cuvintelor ce alcătuiesc discuția din cauza experiențelor sale din trecut. Dar dacă treaba se repetă ori ai ghinion, ori trebuie să-ți pui un semn de întrebare.

Ideea rămâne la fel, suntem total orbiți de acest aspect, mai ales în comunicarea scrisă făcută în grabă și redusă la esențial.

O putem pune în cârca timpurilor în care trăim și nevoii de aface totul în viteză, prin urmare scăpăm detaliile care ar putea separa o semnificație de alta sau ar putea clarifica mesajul.

Am identificat că problema mea în exprimare provine din școala generală, când din lene și dorință de a face total altceva, nu citeam literatura obligatorie, care oricum era de proastă calitate, dar și pentru că stilul meu de a citi este unul lent ce presupune proiecția personajelor în minte pe măsură ce acțiunea se desfășoară (încercați să citiți Cartea Oltului de Geo Bogza… chinuitor).

Așadar apelam la rezumate, să prind un pic ideea cărții, să prostesc profesorul care oricum nu avea timp să intre în detalii cu mine despre carte, detalii care la rândul pot fi uitate chiar dacă, să zicem ai reușit să citești cartea.

De fapt mă prosteam singur, pentru că așa am ajuns să-mi dau seama că lumea din jurul meu nu înțelege ce vreau să spun și viceversa…

Bun și dacă suntem orbi la “mirosul” fricii ce putem face să rezolvăm problema?

Poți încerca o analiză pe textul respectiv sau pe conversație după ceva timp. Cel mai probabil o să constați că unele expresii nu-și au locul, că textul luat de la cap la coadă nu are nicio cursivitate, uneori nici logică, și apoi îți dai seama singur că anumite lucruri spuse și nedetaliate pot fi interpretate ca fiind disperare.

Sfatul meu e să evitați pe cât posibil discuția scrisă sub orice formă atunci când persoanele în cauză nu-și cunosc stările de spirit, nu se cunosc de fel… sau nu sunt la curent cu situația personală a interlocutorului și să vă supuneți mintea unui control de frici.

Aș adăuga că la unele persoane fricile se manifestă în vis, prin proiecția lucrurilor dorite pe care le obțin doar în somn. Sentimentul apoi este transmis și conștientului, care apoi se trezește la realitatea în care deși nu-și aduce aminte ce a visat, are amprentele privării de subiectul visului.

Numai bine,
Bitzu

 

Nov 11 2016

10 Citate motivaționale care-ți…

Dacă ai venit aici după citate… țeapă!

Top 10 citate care nu te ajută cu nimic dar îți vor adânci și mai mult prăpastia dintre fericire și tine. (nici 10 nu avem… n-am avut buget).

Unde mă uit prin social media văd o groază de postări și articole cu citate din tot felul de opere de la diverse personalitați despre cum să-ți pui viața pe roate, cum să te scoți din rahat etc.

Să le luam pe rând să nu ne scape vreo categorie:

Postări despre dezvoltare personală

Alea cu lucrurile de te împiedică pe tine, individule, dar eu prefer să-ți zic pe nume, și anume… tristule… să devii fericit. E ca și cum ai citi horoscopul, ai vedea că ziua nu se anunță tocmai bună și ai decide să rămâi în casă că așa a zis Neti dimineața după ce și-a băut cafeaua cu Busu în culise.

Cam asta e logica acestor postări pline de clișee gen: nu lăsa pe nimeni să-ți zică că nu poți, ei sunt doar invidioși pe viitorul tău succes.

Da ‘oaie… că aia n-au altceva de făcut decât să-ți bage ție bețe’n roate. Ba din contră dacă cineva încearcă să-ți zică o chestie și omul chiar n-ar avea un interes în asta, probabil vrea să scape de văicărelile tale constante.

Exemple:

A ieși din zona de confort și a încerca ceva nou în viața ta e îngrozitor de greu. Te întrebi dacă vei reuși, dacă vei face față noului ce te așteaptă. Te întrebi ce să faci. Dar încearcă să ieși din zona ta de confort treptat și cu răbdare.

Eu nu înțeleg ce mama mă-sii e motivațional la chestia asta. Îmi spui că e îngrozitor de greu, deși nu e… nu țin minte să fi pățit nimic niciodată când m-am băgat în seamă deși aveam și eu această teamă. Apoi îmi induci ideea că am gânduri peste gânduri cum că ar fi o spaimă, că nu vei știi să reacționezi. Și că trebuie să o fac treptat… Ce anume frate? (aici aveam o glumă cu tentă) Să mă întreb treptat ce să fac? I don’t get it… Unde naiba e soluția ta?

Ai o problemă în a încerca ceva nou… încearcă să mergi la Biserică… Ah asta nu e nou pentru tine. Acolo probabil ai învățat să cauți ajutorul la altcineva decât la tine însuți. (aruncați cu hate)

Citate motivaționale

Citate motivaționale

După capul meu, dacă ai suficientă minte să ai o problemă de genu, care nu apare la ignoranți, atunci ar trebui să ai puterea să te folosești de resursele de care dispui să o și rezolvi.

Concret: dacă ai nevoie de ceva nou, te-ai umplut de monotonie, vezi ce soluție ți se aplică ție personal și nu mai căuta motivare în articole scrise de unii doar să aibe constanță în publicare. Vezi ce-ți place și acționează…

Vrei experiențe noi? Du-te în Buzău și protestează pentru libertățile LGBT sau mergi în Teleorman și spune-le oamenilor ce înseamnă libertatea de a alege altceva decât Roșu.
Dacă ai convins pe cineva deja o să te simți mai bine.

Citate despre dragoste/relații sau parteneri

Alea cu iubirea îs grave rău, stai așa că aici se vinde cel mai mult rahat, dar nu la kg ci la click. De la “cine te face să plângi nu merită lacrimile tale“, până la “păstrează-ți iubirea pentru cineva care merită.”

Ok, dacă nu observi stupiditatea din toate aceste dejecții mintale, dă-mi voie să te ajut cu ceva explicații:

Să începem cu “cine te face să plângi … nu merită lacrimile tale“. Da-m-aș dracu’, nu știam că lacrimile sunt așa valoroase, cu cât se vinde sticluța? Relațiile sunt chestii complexe în care personalitățile celor 2 se mai ciocnesc, e oarecum natural. Altfel ce ar fi? Perfecțiunea e pentru nebunii visători.

Consider că majoritatea suferințelor din relații sunt bazate pe frustrări acumulate și neîmpărtașite cu partenerul sau uneori din nepotrivirea de caracter.

Iar aici sunt două extreme pe care aș vrea să le punctez rapid.

Prima ar fi bulshitul ăla cu “merge și așa“…

Da, iubirea înseamnă compromis… dar atenție un pic, capcana apare când zici “are defecte dar le rezolvăm noi pe parcurs, el e ok ca om” și apoi o duci la extrem această idee, și rezultă “bă decât singur mai bine cu el așa cum e“.

Nu frate … decât mizerabil mai bine singur, e una să ai defecte și să le discuți și apoi să le accepți ca parte a omului și alta e să vezi defecte dar te prefaci că e ok când de fapt ele creează tensiuni la ordinea zilei. Just be honest man…

După capul meu, având în vedere că nimeni nu e perfect, dacă iubești pe cineva și ai încredere în respectiva persoană, nu ai să-i vezi defectele, nu o să ai timp să le vezi, pentru că ea strălucește pentru tine. Și nu, nu alergăm după una până se aprinde pomul, ci desfaci instalația întortocheată, o pui frumos în ordine și vezi ce frumos luminează.

Legat de a doua extremă, “eu mă păstrez pentru aceea persoană specială“, iar la primul semn că nu e așa cum vrei tu, îi tai direct orice șansă. Aici personal, trebuie să adaug eu puțin hate: când o să-ți aduni pisici în jur, să ai grijă cum le alegi și pe alea, poate nu’s pe gustul tău când se ling în miezu nopții.

Până acum, eu am mers pe ideea că oricine merită o șansă, cât timp e dispus să se implice în ceva serios. Nu contează trecutul, fiecare are probleme, nu contează decât personalitatea omului și modul în care gândește. Nu mi-a fost tocmai bine până acum, dar mi-am asumat un risc, care după o lungă perioadă, mi-a adus experiență. Ce fac cu ea? Poi atunci când o să fie treaba pe bune, o să fiu pregătit.

Acum să continuăm cu restul inepțiilor des răspândite prin social media. Aia cu ești special.

Da ești, dar nu în măsura în care crezi tu. Dacă ești la fel de special precum arta modernă atunci rămâi agățat într-un perete.

Eu aș zice că așteptările tale ar trebui să fie proporționale cu valoarea ta reală. Poate ai noroc și nu te vede nimeni că ești un fals și pune botul, Doamne ajută, vă doresc tuturor numai bine, dar dacă n-ai nu te gândi că meriți case și palate, când tot ce știi e să te lași pe spate (nailed the rime 🙂 ).

Citate filozofice

Preferatele mele, alea puse așa că sună bine deși habar n-ai ce înseamnă, și din ce context provin și ce a vrut ăla să zică despre personaj sau în ideea centrală a cărții. Alea mă amuză până la lacrimi. (exemplul cu citatele lui Hitler îl știe toată lumea… just google it)

Ai putea zice că’s cinic sau insensibil că zic aceste lucruri despre oameni care’și caută inspirația în chestii culte. Și eu aș putea să zic că ești cretin, dar n-aș avea decât afirmația de mai sus pe care să mă bazez.

Prin urmare dacă eu te consider cretin doar pentru că m-ai făcut cinic, atunci ăla de postează o bucată dintr-o operă pe care nu o înțelege doar așa că sună bine, cum e? (dacă nu înțelegi raționalmentul, e ok…)

Dacă e să faceți fiecare dintre voi un studiu simplu, în jurul vostru, să vedeți câte din persoanele de postează mizerii de genul acesta, sunt mai fericite după ce ne-au umplut de cultură și câte nu sunt, ce ar ieși?

Pe câți dintre ei i-au ajutat citatele din (introduceți siroposul preferat), să devină oameni mai buni sau să le fi schimbat viața? Eu nu pot număra că n-aș avea ce…

Nu vreau nici eu să pic în extreme, poți posta un citat atunci când este relevant pentru o situație pe care toată lumea o înțelege, gen alegerea lui Trump, sau failul lui Monta… sau poți să transmiți un mesaj draguț unei persoane folosind cuvintele autorului ei preferat. Mă rog există situații și situații, dar nu așa să te afli în treabă sau că e cool.

E vorba aia, dacă nu ai nimic interesant de spus, mai bine taci, pentru că așa ajungem să promovăm non-valori și prostie cum e PPAP.

Ca un rezumat, toate postările motivaționale, soluțiile generale ale problemelor pe care ar trebui să le rezolvi prin muncă, nu prin însușirea unor false soluții fară legătură cu problema în sine sau cu tine și timpul în care trăiești sunt doar apa rece cu care alegem să ne îmbătăm voit.

Totul seamănă perfect cu minciuna aia dulce de ne mângâie urechea când realitatea e așa dureroasă de alegem să o ignorăm, poate dispare. BRA-VO!

PS: Dacă am uitat vreo categorie și vreți să-i fac o analiză, da-ți cu parul în secțiuna de comenturi.

Bitzu

Nov 09 2016

Lungul drum spre tine – Margo #1

Bună dimineața, te scot la o cafea?

Erau cuvintele de le auzea Margo în fiecare dimineața în timp ce ușa se deschidea. Trăiau într-un univers fals captivi în mințile lor.

Ceea ce Margo nu-și putea da seama era cum se făcea că, de fiecare dată, biroul arăta la fel, nu-și aducea aminte cum a ajuns acolo, soarele răsărea din același unghi, și nu erau week-enduri, nu exista viață de care să-și aducă aminte după muncă pentru că după aceasta urma un reset.

Black încerca pe cât putea să o ademenească pe Margo într-o relație de afecțiune sau obișnuiță doar să poată cumva să-i facă mintea vraiște.

Aici ar fi fost cazul în care Em să fi apărut și să fi intervenit ca un erou ce se presupune a fi, însă Em a rămas captiv undeva în trecut, admirând probabil unele momente din întâlnirea cu Neatenta.

Planurile mergeau bine pentru antagonist, însă el nu era mulțumit pe deplin, era nerăbdător, dorea să afle dacă Margo va trece de pragul realității, prin urmare… după sute de simulări și discuții, a încheiat sesiunea de hipnoză, iar cei 2 s-au trezit la realitate după 8 ore de tăcere.

Primul lucru de ia trecu prin minte lui Margo, era amintirea lui Black din hipnoză, iar prezența acestuia îi părea cât se poate de familiară. Pentru Black însă, teama de eșec stătea în conexiunile ei cu realitatea.

Cum va trece tânăra Margo peste confruntarea cu soțul?
Cum va reacționa ea la afecțiunea nedorită primă de la soț?

Însă Black era încrezător, știa că a plantat semințele destul de adânc pentru ca lucrarea să fie un real succes. Tot ce mai trebuia era timp și răbdare pentru ca acestea să încolțească.

Ce trebuie însă reținut legat de atitudinea lui Black, este că el nu-și dorea nimic concret de la Margo, doar să se răzbune pentru tupeul de a-l înfrunta pe propriul său domeniu și teritoriu. Iar cu absența lui Em, lucrurile stăteau foarte bine pentru el.

Margo

Margo

Prin urmare după scandalul generat de întâlnirea lui Margo cu soțul, acesta din urmă a simțit nevoia să o interneze pe dragostea vieții sale la spitalul de neuropsihiatrie, pentru tratament, fiind considerată (ironic nu?) nebună.

Era ultima dată când Black ar mai fi auzit de ea, în condițiile în care el era singurul în stare să-i redea acesteia amintirile și prin urmare viața înapoi.

Cam aceasta este “opera” lui Black, așa era moștenirea pe care el ar dori să o lase, o lume în care oricine l-ar fi întâlnit și confruntat ar fi sfârșit la nebuni sau mănăstire.

De reținut: dacă până acum am avut mici jocuri gen du-te vino… ia-mi-o mie da-ți-o ție, acum avem impact real asupra vieții unei persoane, iar încrederea acestuia este la un nivel periculos pentru el însusi.

Legat de certificarea sa ca și persoană sănătoasă, cu Margo dată la o parte, restul au fost doar discuții monotone, iar Black a trecut și de această barieră și este acum liber în lume să facă tot ce-și dorește.

În tot acest timp, Em încă vegetează la imagini cu Neatenta, undeva captiv într-o amintire din care nici el nu știe dacă ar vrea să iasă, dacă are de ce să plece, și evident total inconștient de faptele “geamănului”.

Va urma,
Bitzu

Nov 02 2016

To all the things I left behind

În viață, oamenii ne greșesc iar asta doare, uneori foarte rău. E în natura noastră cumva să cautăm răzbunare, și probabil imposibil să vedem dincolo de ura ce ne cuprinde.

Însă, după multe astfel de încercări am ajuns la concluzia că, nu merită timpul. Nici răzbunarea, deși oh.. cât de inventiv aș putea fi, nici agonia, nici dorul… nimic, pui punct și nu te mai uiți înapoi.

Sună ușor de zis, imposibil de făcut, dar acesta este scopul. Aici trebuie să încercăm să tindem, spre a ne redresa viața în loc să ne-o facem un chin.

Nu gânduri de ce ar fi putut fi, nu gânduri la ce a fost… ci normalitatea a ceea ce a fost înaintea relației.

To all the things I left behind

To all the things I left behind

Și probabil că mă contrazic acum pe anumite aspecte, nu putem fi roboți, însă consider că asta e soluția cea mai bună, o cale de mijloc, pentru a izola cumva capitolele închise de restul vieții.

Sună bine, venind de la o personă care și-a distrus jumătate dintr-o relație vorbind despre relația de dinainte și cum lucrurile erau bune sau rele atunci, asta în loc să contruiesc de la zero noile sisteme de valori.

Da, oamenii își pun amprenta în viața unui om, dar eu vorbesc să nu cădem în extrema opusă, să nu ne lăsăm marcați de o anumită persoană pentru că, pentru mine cel puțin, problema e când aud expresii de genu: “nu-mi mai trebuie nimic“, “eu-mi bag picioarele“, “toți/toate îs la fel“.

Prostia cea mai mare în aceste expresii este că acorzi credit prea mult persoanelor de ți-au greșit sau celor care prin faptelor lor ți-au cauzat durere (not the same thing btw).

Ce vreau să zic prin asta e că, nu poți să lași persoana, pe care tu consideri (inserați adjectivul cuvenit) – o nenorocită să dicteze ce faci tu cu fericirea ta. Cum adică aia decide dacă eu o să mai iubesc, dacă o să mai simt bucurie în viață mea vreodată, dacă mai cred în relații sau dacă o să mai am încredere în cineva… no.. fuck no…

Ce am eu să le zic lor?

Să vă găsiți fericirea și liniștea necesară. Pe mine nu mă încălzește cu nimic să mă gândesc că persoanele pe care le-am iubit suferă, pentru că asta e faza… chiar le-am iubit prin urmare le-am dorit fericirea… și dacă nu le mai iubesc acum, este pentru că nu se mai poate doar că asta nu atrage după sine dispariția dorinței mele ca ele să fie fericite.

În ceea ce privește “the second chance”, sunt de părere că nu există așa ceva. Poate mă înșel…

Și văd foarte multe exemple care îmi confirmă acest lucru.

Când o relație se termină cu scandal și cu durere, deobicei ceva s-a rupt acolo… iar problema de a cauzat ruperea e posibil să mai apară, iar frică că se va repeta va rămâne mereu într-un colț al minții împiedicându-ne să fim complet fericiți.

Vorbeam într-un articol, cel cu crescătorii de mirese, că după ce ai trecut prin foarte mult rahat, nu mai poți vedea omul acela cu aceeași ochi, consider acum că ideea e puțin incompletă.

Se zice că o rană de război este un lucru nobil, sau mă rog era pe vremuri, o cicatrice.. o cusătură mai urâtă stârnea oarecum admirația oamenilor pentru sacrificiul făcut și implicit al țării care te-a trimis acolo. Ei bine.. cam așa ar trebui să fie defapt și cu toate cârpelile făcute în relații. Să te facă eroul de război pe care ea să-l prețuiască pentru că nu și-a băgat lula la primul glonte de i-a trecut pe la ureche.

To all the things I left behind: Thank you for making me stronger.

Bitzu

Oct 23 2016

27 – joined the club

Holy Lulă, a mai trecut un an… 27 în total prin urmare e timpul să trag linie, iau decizii… etc

E o chestie destul de sănătoasă aş zice să intrii într-un fel de safe mode şi să analizezi ce ai făcut bine într-un an şi ce ai făcut bine dar la final a ieşit prost.

Un an plin de tot felul de nebunii şi nebune, oarecum o condensare a 2 ani într-unul singur. Un an din care aş vrea să împărtăşesc cu voi câteva lecţii:

  1. Don’t stick your dick in crazy. Această lecţie e … cred una pe care am refuzat să o cred eu multă vreme, am zis că oricine merită o şansă, never gonna do that again;
  2. Lumea în care trăim e mult prea rece şi nef*t*tă;
  3. Sincerity is overrated; Serios următoarea persoană de-mi va spune că ea preferă adevărul brut decât o minciună bine spusă s-ar putea să o pocnesc;
  4. În viaţă ai 1,2 prieteni… restu îs aşa … de băut o bere, jucat o carte… un boardgame, un Pokemon în oraş…
  5. Femeile îs relativ ok, fetiţele cu complexe de mari dive… alea’s problema… cum zicea un distins domn: Minti fimeilor şâ răbdari bărbaţîlor;
  6. Niciodată nu e prea târziu să-ţi resetezi viaţa;
  7. Dă-i bă “stun”;
  8. Lula sună mai decent decât pw*a;
the-27-club

the-27-club

Ce-mi doresc eu acum să realizez la vârsta de 27 de ani?

  1. Don’t overdose on cocaine if not famous;
  2. Don’t go full retard;
  3. Găsit Neatentă, invitat Neatentă la cină şi ieşit cu ea la cină;
  4. Must see: System of a Down, Korn;
  5. Să nu-mi rup picioarele sau să ajung la Urgenţe.

Numai bine,
Bitzu

Oct 07 2016

Unplug me before I set it all on fire – Somebody or someone?

!Disclaimer: Seria “Unplug me before I set it all on fire” vine de acum la pachet cu o melodie.

În acest articol, aș vrea împreună să facem un exercițiu de imaginație: îl numim Somebody or someone.

Somebody Someone

Somebody Someone

Să presupunem, că suntem la o masă, la o băutură (insert de care) și purtăm o discuție de oameni care se distrează și din întâmplare să zicem că iau cuvântul (ce prostie… normal că-l iau, eu scriu articolul ăsta ).

Discutăm despre relații, unii deja râd, știind ce urmează să zic o porcărie.

Eu: Bă, eu-mi bag pw*a, mi s-a luat de relații, sau mă rog tentative de relații, e prea mult stres, prea multă prefăcătorie și prea multe dubioase și figuri, nu mai vorbesc de complicații și drame la tot pasul. Enough is enough.

Primu: Ce ai Gogule, te-ai prăjit?

Eu: Dude, serios…. E prea multă f*t*re pentru un f*t*i. I mean.. ffs, lucrurile ar trebui să fie simple. Așa ca în filmele alea mult prea siropoase. Boy meets girl, girl meets boy… and they enjoy… you know?

Puștiu: Habar n-am despre ce vorbești, dar continuă.

Eu: Adică bă, să o luăm simplu. Te chinui ca tâmpitul să arați decent, să vorbești coerent, dacă ești mai ambițios de fel, te uiți și la ce mănânci, ce bei… cei conduci… doar ca să fi observat.

Altu: Așa și?

Eu: Păi, bun… Faci toate astea, ajungi să te bage în seamă, nu vorbesc despre Tinder și Facebook, alea’s vrăjeli de o noapte, pui extrasu de cont și noapte’n pw*a.

Primu: Ești prost, continuă.

Eu: Știu. În fine, să zicem că te și duce capul pe lângă toate de mai sus, și acceptă aia să o scoți pe undeva, asta dacă are timp, că asta e noua valută pe piață, timpul.

Puștiu: Ti’m’plm.

Eu: Taci dracu acolo, mă faci de râs. Ok, cum ziceam… o scoți pe undeva, te chinui să nu fi retard… odată de 2 ori… trece timpul, merge treaba.. ajungi să înmoi pișcotu’n șampanie.

Puștiu: Bine că ai tu bani de șampanie.

Altu: Ești prost mă, vorbea de sex… Taci acolo.

Eu: Mc, bun și merge treaba… tipei îi place de tine, dar mă rog mai ai chestii de retușat pe ici pe colo, și  să zicem că lucrurile merg bine, o lună două …. trei … șase… apoi na vă mutați împreună.

Puștiu: Bine că ai tu…

Eu: Bani, da… că dacă nu ai, cați a prost. Taci acolo și ascultă. Bun… vă învârtiți cam cu tot ce e de făcut în cuplu: filme, city break, ieșiri… și apoi pac… intervine monotonia… vrea ceva nou… Tu te întorci la vechile obiceiuri văzând că ea te acceptă așa, ea nu mai are așa multă grijă de ea… ca na te-ai obișnuit să o vezi și fară machiaj, și neepilată… Tot tacâmul.

Altu: Și unde vrei să ajungi cu asta.

Eu: Păi pana mea, acolo se rupe totul. Toată lumea se așteaptă la ceva… o intervenție divină. El cumva să fie înțeles și să o mai ardă aiurea un pic înainte să devină responsabil. Ea așteaptă să devii mai responsabil, nimeni nu zice nimic și apoi totul explodează într-o discuție din aia monstruasă.

Primu: Păi dacă nu vă înțelegeți…

Eu: Poi asta-i faza, că ajungi să accepți tot felul de căcaturi doar ca să nu fii singur, și dai peste tot felul de nebune, sau mă rog cu pretențiile super sus dar neglijezi un aspect: Bro… do you connect on something, sau sunteți paraleli cu realitatea. Aveți acel lucru care e al vostru și vă face mereu să păreți ca la prima întâlnire?

Altu: Ai dat-o în romantisme, dă-te dracu.

Eu: Nu fraiere, vorbesc serios… Adică, ne belim ochii ca dobitocii după tot felul de gagici și ne dăm fel de fel de gânduri gen: Bă de aș avea o femeie ca aia….  Pe dracu.. dacă ai avea o femeie din aia și să fie superficială și zero barat mental, te sinucizi cu pw*a sc*l**ă.

Primu: Atunci ce propui, că presupun că nu te plângi ca o domnișoară pe aici.

Eu: Franț, fi atent. Îți vezi tu de treaba ta, până găsești una, the special one, not somebody. Bă da aia să fie stas. Înțelegi, someone, nu doar fund și țâțe, tot… exact pe gustul tău. Și acolo mergi direct, fără figuri, jocuri și prostii. Vorbești cu ea, sincer și exact, descrii problema de mai sus. Dacă vrea, te-ai scos pe viață, dacă nu… next. Adică să o arzi aiurea 1 an, 2 doar pe atracție fizică și atașament, e o prostie, timp pierdut, sentimente investite.

Primu: Da bine tinere, și unde o găsești tu pe aia.

Eu: Simplu, e deja acolo

Altu: Unde mă?

Eu: Acolo unde umblii tu man. O persoană ca tine va ajunge tot în locurile în care mergi tu, mă rog în care îți face plăcere să mergi. Unde te simți bine, că oricum doar așa îi poți atrage atenția, simțindu-te bine în largul tău… dancing like nobody’s watching.

Puștiu: Da bă, dar eu nu știu să dansez.

Primu: Oaie, era o metaforă…

Puștiu: A… poi și dacă nu ieși din casă?

Eu: Mai ai și pretenții, doar nu vrei să dai peste ea într-un magazin în timp ce-ți iei cremă de mâini.

Puștiu: Da, man… Eh, asta e. Mai ieșim și din casă.

Eu: Trust me, la dat sfaturi pentru alții nu mă’ntrece nimeni.

Primu: Chiar mă Gurule, cum se face că tu nimic și nimic.

Eu: Poi eu nu caut în baruri Gicule. Ce-mi trebuie mie nu pierde timpul prin oraș.

Primu: Și atunci tu ce cauți aici. Du-te și caută-o!

Eu: Eu fug de ea :))

Primu: Ești un mare..

Eu: Prost.. taci acolo

Respect,
Bitzu

Oct 04 2016

Lungul drum spre tine – Sympathy for the devil

If you tell a women she is beautiful, whisper it softly, for if the devil hears, he will echo it many times –
Francis Alexander Durivage

Bună Neatento,

A trecut mai bine o săptămână de când nu ți-am mai scris. Nu pot să-mi găsesc scuze pentru asta. Însă trebuie să-ți povestesc ceva.

Poate că ți se pare ciudat să folosesc acest canal de comunicare pentru a-ți povesti lucruri, însă altul nu mai găsesc. În fine, destul cu justificările, hai să-ți zic povestea și faza cu “Sympathy for the devil“. O fi sunând a melodie de Guns’n’Roses dar e mai mult de atât.

Este povestea, unui tânăr, mereu pus pe fugă, alergat necontentit de gândurile sale. El bate străzile zilnic în căutarea unui miracol, dar el nu vine, pentru că spre deosebire de mine, el nu are Neatenta care să-l liniștească.

A început să alerge acu aproape o săptămână, când “norocul” a spus stop și i-a zis așa discret, e timpul pentru rata lunară de “fuck you and your life“, Prin urmare a fost trimis spre colectă, micul dracușor de serviciu “Prostifer“, acesta foarte simpatic și-a vârât coada acolo unde trebuia, pentru că specialitatea lui este să exploateze slăbiciunile restanțierilor și să echilibreze balanța făcându-i să pară niște idioți.

În zadar a încercat el să se tocmească, să primească o amânare. Degeaba, tot ce muncise de mai bine de 2 luni se năruise în câteva clipe. Și de atunci el a plecat în exil, legând după el dracușorul împielițat, pentru a-și plăti gramul de noroc folosit la obiectivul său.

Și el, aleargă repede, în jurul său totul stând pe loc, sau mă rog gândurile fac să pară că a trecut o veșnicie de atunci, dar nu sunt decât vreo 6 zile.

Îmi povestea acu câteva zile, cum își aduce aminte de zilele sale bune, când nimic nu putea să prevestească prăpădul de urma să vină, și optimismul îi lumina calea. Eh ce zile..

Care a fost faza?

Păi tipul, avea și el niște bucurii la o fată, era așa cam pe sufletul său, scânteia de o căuta de mult timp să-i reaprindă infernul în care bucuros s-ar fi aruncat pentru trăirile oferite de momentele alături de ea.

Știa că nu-i ușor, că lucrurile niciodată în viață nu s-au așezat de la sine, pentru că nu a ales calea ușoară, dar era bucuros crezând că l-a prins pe Dumnezeu de un picior. Din nefericire era doar un drac. Însă și dracul avea povestea sa. Să vezi drăcia dracului.

The devil

The devil

Cât a fost în viața, el a fost profesor de fizică, și le explica tinerilor elevi teorii interesante despre formarea universului și cum orice lucru pe lumea asta poate fi transpus într-o ecuație matematică de dimensiuni uriașe cu un număr impresionant de variabile, însă este posibil. Doar că, în ciuda inteligenței sale și viziunii asupra universului și a regulilor sale, nu a putut să vadă că nevasta îl înșela cu profesorul de muzică, până când i-a prins telefonul într-o zi să dea un mesaj unei rude și a văzut conversațiile. După ce i-a aplicat o sfântă bătaie, omul s-a sinucis și așa a ajuns să facă mânăreli pentru Belzebut.

Ai putea acum să zici că tipul, despre care-ți povestesc e laș sau mă rog renunță în a mai lupta. Stai liniștită Neatento, că a încercat tot ce a putut doar că zilele în care făcea chestii extreme s-a dus de mult. Nu mai aleargă cu chitara în portbagaj să facă serenade la balcon, sau să trimită scrisori prin poștă. Nope, a înțeles ce înseamnă spațiu personal și îl va respecta.

Însă nu va înceta să scrie povești de noapte bună, sau să-i încânte ziua cu o melodie special aleasă pentru ea, melodie ce o caută ore în șir pentru că el dorește ca un singur vers dintr-o oarecare strofă să-i răsune ei în minte și ea să știe că se gândește la ea.

Și da, e ciudat să-și ocupe timpul, alergând prin oraș și puburi, cântând melodii de dor și jale dar e singura lui sanșă de a trece cu bine peste perioada de rambursare a norocului împrumutat.

Noh, draga mea Neatentă, rămâne să mai discutăm, eu-ți voi scrie până voi ajunge la tine. Până atunci îți las această melodie să-ți țină mintea în corzi căutând mesajul ascuns.

Pe curând,
Em

Older posts «

» Newer posts

Fetch more items