Dec 13 2016

Lungul drum spre tine – It comes around

Misterioase sunt căile Domnului se spune, însă avem oportunitatea să aruncăm un ochi tocmai la modul în care sistemul operează.

După ultima discuție avută cu Rey, Sfântul Petru, pare să fi înțeles cum îl va aduce pe Black înapoi în purgatoriu, însă ar fi avut nevoie de ajutorul lui Rey, care nu părea a fi foarte încântată de idee.

Din datele adunate de Sfântul Petru despre Black a rezultat faptul că acestuia mai nou îi plac drifturile pe zăpadă, deoarece combinația dintre control și pericol pare să-i mângăie ego-ul său nemăsurat.

Și totuși cum ar fi putut interveni cei doi fără a pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic sau a ocazionalilor pasageri pe care Black dorea să-i impresioneze?

***

O seară rece, după o zi foarte lungă și obositoare, Black dorește să se relaxeze iar zăpada abia așternută pare să-i facă cu ochiul în timp ce răgnetul motorului îi pătrunde mai adânc în minte. Ce idee minunată, de a face o mică manevră la limita aderenței, ce poate fi mai palpitant de atât?

Și totuși, în timp ce-și tura motorul, învârtindu-se agonizant în sensul giratoriu cu satisfacția lui Jerome V. (aka the Joker) la întâlnirea sa cu Harley Quin, în față îi apare fix Neatenta, în direcția în care mașina aluneca precum untul în tigaie.

Black, nu ezită nici o secundă și trage violent de volan în direcția opusă, având drept consecință o imagine demnă de videoclipurile cu Justin Timberlake.

Plan executat perfect, echipa de intervenție “rapidă” îl găsește pe Black din nou, în comă.

***

Comes back around

Comes back around

SP: Cum era aia: “What goes around, comes around“? Bine ai revenit tinere. Sper că ți-a fost dor de noi.

Black: Mă gândeam eu ca acțiunile mele nu vor trece neobservate, însă obrăznicia voastră o depăsește cu mult pe a mea. Și, mă rog ce aveți acum de gând, să mă țineti aici până voi ceda cântecului de harpă?

SP: Având în vedere că-ți plac jocurile așa de mult, ne-am gândit să-ți dăm totuși o adevărată provocare. Una demnă de “măiestria” ta.

Black: N-aș putea spune că sunt încântat… dar aici totul este o simulare, fără o motivație și un impact acolo jos, nu văd de ce aș intra în jocul vostru.

SP: Mă gândeam că vei spune asta. Prin urmare avem ceva care-ți va face pe plac. Dacă vei reuși să scapi, vei primi de la noi, ceva ce cauți de mult timp.

Black: Ce? Bomboane de Crăciun?

SP: Amuzant, nu… Toate datele despre Neatentă. Cum sună asta?

Black: De ce ați face voi asta? Parcă erați de partea fraierului

SP: Ne asumăm un risc dar suntem încrezători că nu-ți va fi tocmai ușor să termini în această formă provocările. Legat de forme, Em ce draguț din partea ta să ni te alături. Ceva cuvinte de adăugat?

Em: Așadar aveți adresa… tot ce trebuie să facem e să trecem prin micul vostru parc de “distracții”?

SP: Pe scurt da, puteți lucra împreună sau separat, depinde de voi, important e să terminați întregi ceea ce v-am pregătit. A și încă ceva… Având în vedere, evenimentele de data trecută, veți fi monitorizați de Rey, ca și până acum dar și de un trimis special, pe nume său Ami, care se va ocupa în special de tine Black. Acum.. când sunteți gata vom porni simularea.

Black: Dă-i bice, moșule… Iar tu Em, încearcă totuși să ții pasul.

Dec 03 2016

Lungul drum spre tine – Go b(l)ack – Sfântul Petru

O sedință în ceruri. Corpul de control al Raiului a chemat la audieri pe Sfântul Petru și pe Rey, cu privire la recentele fapte ale lui Black. Rey este oarecum impancientată de idee, știind cumva că are o parte din vină, pentru dezechilibrul provocat de antagonist.

CC: Stimate Protector al porților Raiului, ne puteți spune, vă rugăm, cum ați reușit să treceți cu vederea peste acest detaliu, și ați lăsat să scape acest maniac în libertate?

SP: Dragilor, vă înțeleg supărarea, acțiunile sale au fost… deplasate, însă trebuie precizat că nu putem reține oameni fără voia lor iar regula Domnului ne amintește de liberul arbitru.

CC: Sfinte, nu mai merge așa, acelea erau regulile vechi, acum avem un echilibru de păstrat iar misiunea voastră era de a ajuta acea persoană să se regăsească, nu să devină un sociopat.

SP: Înțeleg, nimeni nu putea să prevadă acest deznodământ, dar acum e cam târziu să putem face ceva, trebuie să așteptăm să vedem care va fi continuarea… Asta dacă nu aveți o altă soluție.

Rey: Pot spune că am subestimat capacitatea acestuia de manipulare. Îmi voi asuma acest lucru și voi fi mai atentă în viitor, adăugă timid Rey.

CC: De fapt, am primit ordine de sus, va fi necesară o intervenție. Acest individ trebuie readus de urgență aici pentru a fi supravegheat, iar problema remediată.

SP: De sus ziceți? Cam de la ce nivel își permite cineva să se amestece cu liberul arbitru și regula noastră de a nu înterveni?

CC: Foarte sus, conform unor calcule dezechilibrul creat de el ar putea genera o reacție în lanț, o deviație de la curs prea mare, care nu este în planul stabilit.

SP: Plan stabilit? Curs? E doar un om, nici măcar un adult complet. Un tânăr frustrat dornic de răzbunare.. Ce e așa deosibit în asta?

Sfântul Petru

Sfântul Petru

CC: Să ne aducem aminte de Adolf? Și el era tot un tânăr… Nu trebuie să-ți explicăm potențialul distructiv al acestuia, va trebui să ne crezi pe cuvânt.

SP: Ok, și ce putem face, nu e ca și cum ar muri mâine sau ar intra singur în comă. Iar o apariție ar fi prea periculoasă în cazul unui eșec.

CC: O să aveți ajutor, Rey va fi direct implicată, este mizeria ei pe care trebuie să o repare, și o să primiți supraveghere din partea noastră. A… și pentru numele lui Dumnezeu, faceți cumva să pară un accident, nu ne mai dorim atenția de data trecută.

SP: Vom întocmi un dosar și vă vom ține la curent cu progresul, spuse Sfântul Petru în timp ce se pregătea să iasă.

CC: S-a renunțat la metoda dosar, o prezentare gen slideshow va fi deajuns. Pe curând.

***

SP: Incredibil… după 2000 de ani de muncă asta primești răsplată. Rey… cred că e timpul să mă pensionez.

Rey: Ai vreo idee cum îl vom aduce aici? întrebă Rey încercând să-și ascundă reacția la glumă.

SP: Da, l-am ținut sub observație de când a plecat. Știam că ceva nu e ok și ne vor trebui informații în viitor.

Rey: Se vede experiența…

SP: Lasă vrăjeala… aparent tânărului nostru îi plac drifturile. Ar fi păcat dacă ceva s-ar întâmpla cu una din roți nu?

Rey: Dar pasagerii? Participanții la trafic… Nu e prea riscant?

SP: Vor scăpa cu o sperietură. Hai la treabă.

Nov 27 2016

Vorbele tale sunt făcute din… popor

Vă zic sigur că nu m-am tâmpit să citez versuri din Ruby, acest articol atacă “vorbele” noastre tradiționale iar apoi vom face o incursiune în domeniul autosugestiei, ciudat nu?

Da, la prima vedere nu prea au legătură dar eu zic că până la final vom desluși de unde provine reputația lor, a zicătorilor.

Prin urmare.. “Cine se scoală de dimineață departe ajunge”. Oare?

Epuizarea este o mai nou o destinație? Sau se compensează cu mersul la somn odată cu găinile?

Având în vedere că prime time-ul s-a mutat la ora 20 și chiar după, meciurile încep în jurul orei 22 și țin până aproape de miezul nopții, ce înseamnă trezitul de dimineață? Ora 5… 6.

Evident că nu e vorba despre trezitul devreme… just kidding.. este vorba despre omul care se apucă din timp de o treabă mereu va termina cu succes. Oare?

Mă uit la domeniul în care lucrez și pare să nu fie așa. Nu mai merge de mult cu ai un plan bine pus la punct și un set de pași pe care trebuie să-i urmezi. Nu, tu trebuie să fii flexibil.. posibil să renunți pe la jumătatea drumului la tot ce-ai lucrat până atunci pentru că nevoile de business se schimbă foarte des.

Prea tehnic?

Ok.. e ca și cum te-ai gândi din timp pe cine să alegi… în orice funcție politică ca să te trezești că e doar un avid de putere.

Nici politic nu e bine?

E ca și cum ți-ai face planul de lungă durată după o lună de relație.. Unele lucruri nu pot fi anticipate sau grăbite, trebuie din nefericire.. să aștepți momentul.. semnul.

Ajungem așadar la altă vorbă… Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă în traistă

Pe vremea aia nu știau de pungă, sacoșă sau ghiozdan… era doar traista. Dar nu vreau să fiu urâcios să mă leg de natura arhaică a acestei zicale, și nici de ideea de religie..

Pentru că, la mine sună mai bine “Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se întâmple“, vorbă pe care am negat-o mult timp… Ea e ca o rugăciune către un Sfântu Petru super sadic.

Amândouă sunt pe aceeași line a răbdării de a vedea dincolo de aparențe și de a aștepta cumva momentul potrivit. Adică sună bine împreună când te gândești la capitolul relații. (da… totul se rezumă la relații)

Care-i problema cu aceste două zicători? Poi Dumnezeu, în primul rând nu stă să-ți dea ție personal nimic.

Ți-a dat liberul arbitru, descurcă-te cu el… de ce-ți dorești întervenția sa? Adaug rapid acum încă o zicală în ecuație.. Ce ție nu-ți place altuia nu-i face, asta o voi modifica un pic să corespundă subiectului, gen dacă ție nu-ți place ca cineva să aibă parte de o pilă, de un ajutor nedrept… de o intervenție externă, de ce ai vrea la rândul tău ca divinitatea, sub orice formă a sa să te ajute taman pe tine?

Probabil pentru că ești egoist și te gândești doar la nevoile tale, dar trebuie să lămuresc o chestie… Faptul că nu-ți convine avantajul cuiva nu e obligatoriu invidie este… deznădejdea unui sistem în care noi credem în egalitate, măcar la naștere, în loc să ne gândim la echitate. Dar mă rog, sistemul nostru de valori este stricat și într-o continuă stare de degradare…

Revenind la egalitate, este o dezamăgire să vezi cum te chinui prin muncă să obții ce alții primesc cadou, nu?

Este și nu prea, cât timp nu te afectează în mod direct, nu prea ai avea de ce să fii dezamăgit sau înfuriat de succesul altuia, însă dacă jocul este favorabil unora, eu zic să nu abandonezi încă lupta. E vorba că unii joacă să câștige premii sau prestigiu, iar alții de distracție.

Prin urmare dacă ți-ai îndeplinit obiectivele în viață și ești fericit, n-ar avea rost să te consumi pe această problemă, nu? Acum trebuie luat în considerare și cât afectează, intervenția, posibilitatea celorlalți de a se împlini, pentru că la urma urmei o parte din fericire vine din a vedea armonie în jurul tău.

Vorbele noastre din popor

Vorbele noastre din popor

Dacă mărim un pic spectrul discuției, e greu să fii singurul fericit într-un cerc de oameni amărâți. Adică ceva ți se va părea total deplasat, nimeni nu va împărtăși natura ludică a gândurilor tale și te vei simți oarecum izolat.

Ca să închidem paranteza cu întervenția divină în cotidian… care după capul meu a ajuns un fel de “trebuie” în loc să fie ceva gen “ar fi mirific”. Adică multă lume se așteaptă să le vină de undeva. Da Dumnezeu ne-a dat la toți mijloace de informare când l-a înzestrat pe X cu talentul de a scrie, doar acum n-ai dori să te îndrume spre a citi cartea acestuia, nu?

Vrei sănătate sau înțelepciune? Ele îți sunt diponibile, trebuie doar să urmezi calea respectivă cu ajutorul  voinței tale.

Încerc mereu să promovez încrederea în sine îndemnând oamenii să se autodepășească, să găsească armonia ce strigă din interior dar a cărei sunet este acoperit de temeri.

Se spune că frica te împinge să faci lucruri pe care nu ți le-ai imaginat. Oare se refereau la a te ascunde ca un laș în spatele ei? Sau la faptul că trebuie să-ți canalizezi energiile spre a o învinge pentru a ieși o persoană mai evoluată ca urmare a faptelor necesare, de care nu te credeai capabil? Voi alegeți ce vă definește.

Legat de autosugestie, asta clar e o sabie cu două tăișuri. Ma gândesc că, folosită corespunzător aceasta are puterea de a-ți aduce în față inimaginabilul sau din contră să te arunce fix la dracu’n praznic.

Vorbeam odată despre faptul că dacă îți dorești ceva “din tot sufletul” vei obține. Pentru că acțiunile tale se vor uni într-un scop iar acel ceva de-l râvnești nu poate face față ambiției.

Se zice că “dacă ai voință poți muta munții din loc” și celebra continuare “însă dacă ai minte, îi lași acolo că nu te deranjează“. Adaug totuși că omenirea a evoluat pe voința unora de a schimba lucrurile în bine, iar acum ne vom duce naibii din dorința unora de a domina ceva ce nu le aparține doar pentru că au la îndemână instrumentele necesare.

Pentru că la urma urmei toate lucrurile devin posibile dacă nu încerci să modifici legile fizicii. Horoscopul, religia și vrăjitoria… sunt domenii care se hrănesc din autosugestie, e și normal oarecum să meargă ceva ce nu e concret și raportat la individ ci la masă.

Închid discuția cu gândul că din nou, n-am adus nicio soluție miraculoasă la probleme pe care nimeni nu le recunoaște și nu vrea să le trateze. Eu am dorit doar să atrag atenția că și cele mai înrădăcinate idei din popor pot fi puse sub semnul întrebării și nu urmate orbește.

De ce ai vorbi despre lucruri de astfel de natură? Ce rost are să-ți încarci mintea și cu aceste “nimicuri”?

Poi vă lansez eu o mică provocare, stăpâniți voi aceste “nimicuri” etalate de mine și apoi putem purta o discuție despre fericirea voastră și impactul nimicurilor asupra ei.

Numai bine,
Bitzu

Nov 13 2016

The blindness to the smell of fear

Știu ca pare un titlu pompos, însă voi vorbi despre frică iar explicația va veni pe parcurs.

Ne imaginăm că scriitorii sunt niște oameni creativi, ne imaginăm că perfomerii de comedie sunt oameni veseli, ne imaginăm că preoții sunt oameni evlavioși, dar de multe ori greșim.

Asta pentru că imaginația nu prea are legătură cu realitatea.

Să luăm ca prim exemplu, actorii de comedie… în primul rând sunt actori, ceea ce fac în mare parte este să mimeze roluri, și unii o fac foarte bine pentru că în general ei sunt firi vesele. Dar sunt destule cazuri în care actori faimoși sunt oameni deprimați, gen Robin Williams.

Aceeași situație o regăsim deseori la scriitori, care după succesul unei cărți bune, nu mai găsesc niciodată cuvintele potrivite unei noi realizări. Asta ține și de așteptări dar inculpatul meu pentru acest articol este frica.

Ne imaginăm că frica este ceva ușor de indentificat, gen… îmi e frică de șerpi, sau elefanți … poate girafe? Dar din nou imaginația este doar un produs al gândirii, nu o realitate. Cât de aproape reflectă realitatea propria ta imaginație este dată deseori de noroc sau instruire.

Frica însă este complexă și foarte șireată, se ascunde bine și macină adânc până este descoperită și atunci deseori este ignorată precum o durere de măsea.

Vorbesc despre frica de a fi respins, de a nu fi acceptat, frica de a rămâne singur sau frica de a nu fi înțeles… frici pe care, fără o analiză a propriei nefericirii, nu le scoți ușor la iveală.

Ok, dar nu ai timp tot timpul să te analizezi să vezi de ce ești nefericit sau neîmplinit pentru că deobicei ne ocupăm mintea cu treabă, cu probleme din domeniul cotidian și lăsăm liniștea sufletească pentru religie, nu? (iară religie… pff)

Din fericire există un simț al fricii, iar pentru cele enumerate mai sus legate de nesiguranță și singurătate există chiar persoane înzestrate cu acest “detector” de frică.

Probabil ați auzit de expresia: “Femeile simt când ești disperat” – oare?

Încerc să atac problema acesta pentru că persoanele care nu reușesc să-și găsească parteneri, nu sunt toate disperate, uneori nici la capitolul încredere în sine nu stau prost, ci undeva în minte este ascunsă o frică. (mama ei de frică)

Vestea proastă este că ea își face prezentă în limbaj sau comportament, depinde cât de atenți suntem la exprimarea noastră.

Trebuie să fac o mică paranteză: “Fii tu însuți” e mai complicat decât pare așa la prima vedere, pentru că ești sabotat fără să-ți dai seama.

Ok, și acum ca să ajung să explic în totalitate titlul…

Dacă am reuși să prindem această frică și să o înfruntrăm ca firi curajoase ce suntem, sau să “fake it” că suntem mai buni în manipulare și prefăcătorie decât suntem în a lupta cu monștrii din mintea noastră, atunci totul ar fi excelent… mă rog… ai avea o oarecare liniște că totul este sub control.

Însă așa cum experiența m-a învățat, a găsi o eroare într-un sistem aparent funcțional ale cărui abateri pot fi explicate sau întră în marja de eroare… este o muncă obositoare ce necesită foarte multă perseverență.

Cam multă teorie și cam puține explicații prin urmare să luăm un exemplu.

Discuți cu cineva, și discuția aparent evoluează bine… nu este monotonă, ba chiar e presărată cu zâmbete autentice pe alocuri, dar tu ești inconștient de senzația transmisă celuilalt, și uneori nici el nu o sesizează pe moment, prin urmare după ceva vreme apare o răceală fără (aparent) motiv (ai zice tu).

Frică

Frică

Aici ar mai fi încă o mică paranteză, s-ar putea ca totuși tu să fii normal și persoana cu care vorbești să aibe altă percepție asupra cuvintelor ce alcătuiesc discuția din cauza experiențelor sale din trecut. Dar dacă treaba se repetă ori ai ghinion, ori trebuie să-ți pui un semn de întrebare.

Ideea rămâne la fel, suntem total orbiți de acest aspect, mai ales în comunicarea scrisă făcută în grabă și redusă la esențial.

O putem pune în cârca timpurilor în care trăim și nevoii de aface totul în viteză, prin urmare scăpăm detaliile care ar putea separa o semnificație de alta sau ar putea clarifica mesajul.

Am identificat că problema mea în exprimare provine din școala generală, când din lene și dorință de a face total altceva, nu citeam literatura obligatorie, care oricum era de proastă calitate, dar și pentru că stilul meu de a citi este unul lent ce presupune proiecția personajelor în minte pe măsură ce acțiunea se desfășoară (încercați să citiți Cartea Oltului de Geo Bogza… chinuitor).

Așadar apelam la rezumate, să prind un pic ideea cărții, să prostesc profesorul care oricum nu avea timp să intre în detalii cu mine despre carte, detalii care la rândul pot fi uitate chiar dacă, să zicem ai reușit să citești cartea.

De fapt mă prosteam singur, pentru că așa am ajuns să-mi dau seama că lumea din jurul meu nu înțelege ce vreau să spun și viceversa…

Bun și dacă suntem orbi la “mirosul” fricii ce putem face să rezolvăm problema?

Poți încerca o analiză pe textul respectiv sau pe conversație după ceva timp. Cel mai probabil o să constați că unele expresii nu-și au locul, că textul luat de la cap la coadă nu are nicio cursivitate, uneori nici logică, și apoi îți dai seama singur că anumite lucruri spuse și nedetaliate pot fi interpretate ca fiind disperare.

Sfatul meu e să evitați pe cât posibil discuția scrisă sub orice formă atunci când persoanele în cauză nu-și cunosc stările de spirit, nu se cunosc de fel… sau nu sunt la curent cu situația personală a interlocutorului și să vă supuneți mintea unui control de frici.

Aș adăuga că la unele persoane fricile se manifestă în vis, prin proiecția lucrurilor dorite pe care le obțin doar în somn. Sentimentul apoi este transmis și conștientului, care apoi se trezește la realitatea în care deși nu-și aduce aminte ce a visat, are amprentele privării de subiectul visului.

Numai bine,
Bitzu

 

Nov 11 2016

10 Citate motivaționale care-ți…

Dacă ai venit aici după citate… țeapă!

Top 10 citate care nu te ajută cu nimic dar îți vor adânci și mai mult prăpastia dintre fericire și tine. (nici 10 nu avem… n-am avut buget).

Unde mă uit prin social media văd o groază de postări și articole cu citate din tot felul de opere de la diverse personalitați despre cum să-ți pui viața pe roate, cum să te scoți din rahat etc.

Să le luam pe rând să nu ne scape vreo categorie:

Postări despre dezvoltare personală

Alea cu lucrurile de te împiedică pe tine, individule, dar eu prefer să-ți zic pe nume, și anume… tristule… să devii fericit. E ca și cum ai citi horoscopul, ai vedea că ziua nu se anunță tocmai bună și ai decide să rămâi în casă că așa a zis Neti dimineața după ce și-a băut cafeaua cu Busu în culise.

Cam asta e logica acestor postări pline de clișee gen: nu lăsa pe nimeni să-ți zică că nu poți, ei sunt doar invidioși pe viitorul tău succes.

Da ‘oaie… că aia n-au altceva de făcut decât să-ți bage ție bețe’n roate. Ba din contră dacă cineva încearcă să-ți zică o chestie și omul chiar n-ar avea un interes în asta, probabil vrea să scape de văicărelile tale constante.

Exemple:

A ieși din zona de confort și a încerca ceva nou în viața ta e îngrozitor de greu. Te întrebi dacă vei reuși, dacă vei face față noului ce te așteaptă. Te întrebi ce să faci. Dar încearcă să ieși din zona ta de confort treptat și cu răbdare.

Eu nu înțeleg ce mama mă-sii e motivațional la chestia asta. Îmi spui că e îngrozitor de greu, deși nu e… nu țin minte să fi pățit nimic niciodată când m-am băgat în seamă deși aveam și eu această teamă. Apoi îmi induci ideea că am gânduri peste gânduri cum că ar fi o spaimă, că nu vei știi să reacționezi. Și că trebuie să o fac treptat… Ce anume frate? (aici aveam o glumă cu tentă) Să mă întreb treptat ce să fac? I don’t get it… Unde naiba e soluția ta?

Ai o problemă în a încerca ceva nou… încearcă să mergi la Biserică… Ah asta nu e nou pentru tine. Acolo probabil ai învățat să cauți ajutorul la altcineva decât la tine însuți. (aruncați cu hate)

Citate motivaționale

Citate motivaționale

După capul meu, dacă ai suficientă minte să ai o problemă de genu, care nu apare la ignoranți, atunci ar trebui să ai puterea să te folosești de resursele de care dispui să o și rezolvi.

Concret: dacă ai nevoie de ceva nou, te-ai umplut de monotonie, vezi ce soluție ți se aplică ție personal și nu mai căuta motivare în articole scrise de unii doar să aibe constanță în publicare. Vezi ce-ți place și acționează…

Vrei experiențe noi? Du-te în Buzău și protestează pentru libertățile LGBT sau mergi în Teleorman și spune-le oamenilor ce înseamnă libertatea de a alege altceva decât Roșu.
Dacă ai convins pe cineva deja o să te simți mai bine.

Citate despre dragoste/relații sau parteneri

Alea cu iubirea îs grave rău, stai așa că aici se vinde cel mai mult rahat, dar nu la kg ci la click. De la “cine te face să plângi nu merită lacrimile tale“, până la “păstrează-ți iubirea pentru cineva care merită.”

Ok, dacă nu observi stupiditatea din toate aceste dejecții mintale, dă-mi voie să te ajut cu ceva explicații:

Să începem cu “cine te face să plângi … nu merită lacrimile tale“. Da-m-aș dracu’, nu știam că lacrimile sunt așa valoroase, cu cât se vinde sticluța? Relațiile sunt chestii complexe în care personalitățile celor 2 se mai ciocnesc, e oarecum natural. Altfel ce ar fi? Perfecțiunea e pentru nebunii visători.

Consider că majoritatea suferințelor din relații sunt bazate pe frustrări acumulate și neîmpărtașite cu partenerul sau uneori din nepotrivirea de caracter.

Iar aici sunt două extreme pe care aș vrea să le punctez rapid.

Prima ar fi bulshitul ăla cu “merge și așa“…

Da, iubirea înseamnă compromis… dar atenție un pic, capcana apare când zici “are defecte dar le rezolvăm noi pe parcurs, el e ok ca om” și apoi o duci la extrem această idee, și rezultă “bă decât singur mai bine cu el așa cum e“.

Nu frate … decât mizerabil mai bine singur, e una să ai defecte și să le discuți și apoi să le accepți ca parte a omului și alta e să vezi defecte dar te prefaci că e ok când de fapt ele creează tensiuni la ordinea zilei. Just be honest man…

După capul meu, având în vedere că nimeni nu e perfect, dacă iubești pe cineva și ai încredere în respectiva persoană, nu ai să-i vezi defectele, nu o să ai timp să le vezi, pentru că ea strălucește pentru tine. Și nu, nu alergăm după una până se aprinde pomul, ci desfaci instalația întortocheată, o pui frumos în ordine și vezi ce frumos luminează.

Legat de a doua extremă, “eu mă păstrez pentru aceea persoană specială“, iar la primul semn că nu e așa cum vrei tu, îi tai direct orice șansă. Aici personal, trebuie să adaug eu puțin hate: când o să-ți aduni pisici în jur, să ai grijă cum le alegi și pe alea, poate nu’s pe gustul tău când se ling în miezu nopții.

Până acum, eu am mers pe ideea că oricine merită o șansă, cât timp e dispus să se implice în ceva serios. Nu contează trecutul, fiecare are probleme, nu contează decât personalitatea omului și modul în care gândește. Nu mi-a fost tocmai bine până acum, dar mi-am asumat un risc, care după o lungă perioadă, mi-a adus experiență. Ce fac cu ea? Poi atunci când o să fie treaba pe bune, o să fiu pregătit.

Acum să continuăm cu restul inepțiilor des răspândite prin social media. Aia cu ești special.

Da ești, dar nu în măsura în care crezi tu. Dacă ești la fel de special precum arta modernă atunci rămâi agățat într-un perete.

Eu aș zice că așteptările tale ar trebui să fie proporționale cu valoarea ta reală. Poate ai noroc și nu te vede nimeni că ești un fals și pune botul, Doamne ajută, vă doresc tuturor numai bine, dar dacă n-ai nu te gândi că meriți case și palate, când tot ce știi e să te lași pe spate (nailed the rime 🙂 ).

Citate filozofice

Preferatele mele, alea puse așa că sună bine deși habar n-ai ce înseamnă, și din ce context provin și ce a vrut ăla să zică despre personaj sau în ideea centrală a cărții. Alea mă amuză până la lacrimi. (exemplul cu citatele lui Hitler îl știe toată lumea… just google it)

Ai putea zice că’s cinic sau insensibil că zic aceste lucruri despre oameni care’și caută inspirația în chestii culte. Și eu aș putea să zic că ești cretin, dar n-aș avea decât afirmația de mai sus pe care să mă bazez.

Prin urmare dacă eu te consider cretin doar pentru că m-ai făcut cinic, atunci ăla de postează o bucată dintr-o operă pe care nu o înțelege doar așa că sună bine, cum e? (dacă nu înțelegi raționalmentul, e ok…)

Dacă e să faceți fiecare dintre voi un studiu simplu, în jurul vostru, să vedeți câte din persoanele de postează mizerii de genul acesta, sunt mai fericite după ce ne-au umplut de cultură și câte nu sunt, ce ar ieși?

Pe câți dintre ei i-au ajutat citatele din (introduceți siroposul preferat), să devină oameni mai buni sau să le fi schimbat viața? Eu nu pot număra că n-aș avea ce…

Nu vreau nici eu să pic în extreme, poți posta un citat atunci când este relevant pentru o situație pe care toată lumea o înțelege, gen alegerea lui Trump, sau failul lui Monta… sau poți să transmiți un mesaj draguț unei persoane folosind cuvintele autorului ei preferat. Mă rog există situații și situații, dar nu așa să te afli în treabă sau că e cool.

E vorba aia, dacă nu ai nimic interesant de spus, mai bine taci, pentru că așa ajungem să promovăm non-valori și prostie cum e PPAP.

Ca un rezumat, toate postările motivaționale, soluțiile generale ale problemelor pe care ar trebui să le rezolvi prin muncă, nu prin însușirea unor false soluții fară legătură cu problema în sine sau cu tine și timpul în care trăiești sunt doar apa rece cu care alegem să ne îmbătăm voit.

Totul seamănă perfect cu minciuna aia dulce de ne mângâie urechea când realitatea e așa dureroasă de alegem să o ignorăm, poate dispare. BRA-VO!

PS: Dacă am uitat vreo categorie și vreți să-i fac o analiză, da-ți cu parul în secțiuna de comenturi.

Bitzu

Nov 09 2016

Lungul drum spre tine – Margo #1

Bună dimineața, te scot la o cafea?

Erau cuvintele de le auzea Margo în fiecare dimineața în timp ce ușa se deschidea. Trăiau într-un univers fals captivi în mințile lor.

Ceea ce Margo nu-și putea da seama era cum se făcea că, de fiecare dată, biroul arăta la fel, nu-și aducea aminte cum a ajuns acolo, soarele răsărea din același unghi, și nu erau week-enduri, nu exista viață de care să-și aducă aminte după muncă pentru că după aceasta urma un reset.

Black încerca pe cât putea să o ademenească pe Margo într-o relație de afecțiune sau obișnuiță doar să poată cumva să-i facă mintea vraiște.

Aici ar fi fost cazul în care Em să fi apărut și să fi intervenit ca un erou ce se presupune a fi, însă Em a rămas captiv undeva în trecut, admirând probabil unele momente din întâlnirea cu Neatenta.

Planurile mergeau bine pentru antagonist, însă el nu era mulțumit pe deplin, era nerăbdător, dorea să afle dacă Margo va trece de pragul realității, prin urmare… după sute de simulări și discuții, a încheiat sesiunea de hipnoză, iar cei 2 s-au trezit la realitate după 8 ore de tăcere.

Primul lucru de ia trecu prin minte lui Margo, era amintirea lui Black din hipnoză, iar prezența acestuia îi părea cât se poate de familiară. Pentru Black însă, teama de eșec stătea în conexiunile ei cu realitatea.

Cum va trece tânăra Margo peste confruntarea cu soțul?
Cum va reacționa ea la afecțiunea nedorită primă de la soț?

Însă Black era încrezător, știa că a plantat semințele destul de adânc pentru ca lucrarea să fie un real succes. Tot ce mai trebuia era timp și răbdare pentru ca acestea să încolțească.

Ce trebuie însă reținut legat de atitudinea lui Black, este că el nu-și dorea nimic concret de la Margo, doar să se răzbune pentru tupeul de a-l înfrunta pe propriul său domeniu și teritoriu. Iar cu absența lui Em, lucrurile stăteau foarte bine pentru el.

Margo

Margo

Prin urmare după scandalul generat de întâlnirea lui Margo cu soțul, acesta din urmă a simțit nevoia să o interneze pe dragostea vieții sale la spitalul de neuropsihiatrie, pentru tratament, fiind considerată (ironic nu?) nebună.

Era ultima dată când Black ar mai fi auzit de ea, în condițiile în care el era singurul în stare să-i redea acesteia amintirile și prin urmare viața înapoi.

Cam aceasta este “opera” lui Black, așa era moștenirea pe care el ar dori să o lase, o lume în care oricine l-ar fi întâlnit și confruntat ar fi sfârșit la nebuni sau mănăstire.

De reținut: dacă până acum am avut mici jocuri gen du-te vino… ia-mi-o mie da-ți-o ție, acum avem impact real asupra vieții unei persoane, iar încrederea acestuia este la un nivel periculos pentru el însusi.

Legat de certificarea sa ca și persoană sănătoasă, cu Margo dată la o parte, restul au fost doar discuții monotone, iar Black a trecut și de această barieră și este acum liber în lume să facă tot ce-și dorește.

În tot acest timp, Em încă vegetează la imagini cu Neatenta, undeva captiv într-o amintire din care nici el nu știe dacă ar vrea să iasă, dacă are de ce să plece, și evident total inconștient de faptele “geamănului”.

Va urma,
Bitzu

Nov 02 2016

To all the things I left behind

În viață, oamenii ne greșesc iar asta doare, uneori foarte rău. E în natura noastră cumva să cautăm răzbunare, și probabil imposibil să vedem dincolo de ura ce ne cuprinde.

Însă, după multe astfel de încercări am ajuns la concluzia că, nu merită timpul. Nici răzbunarea, deși oh.. cât de inventiv aș putea fi, nici agonia, nici dorul… nimic, pui punct și nu te mai uiți înapoi.

Sună ușor de zis, imposibil de făcut, dar acesta este scopul. Aici trebuie să încercăm să tindem, spre a ne redresa viața în loc să ne-o facem un chin.

Nu gânduri de ce ar fi putut fi, nu gânduri la ce a fost… ci normalitatea a ceea ce a fost înaintea relației.

To all the things I left behind

To all the things I left behind

Și probabil că mă contrazic acum pe anumite aspecte, nu putem fi roboți, însă consider că asta e soluția cea mai bună, o cale de mijloc, pentru a izola cumva capitolele închise de restul vieții.

Sună bine, venind de la o personă care și-a distrus jumătate dintr-o relație vorbind despre relația de dinainte și cum lucrurile erau bune sau rele atunci, asta în loc să contruiesc de la zero noile sisteme de valori.

Da, oamenii își pun amprenta în viața unui om, dar eu vorbesc să nu cădem în extrema opusă, să nu ne lăsăm marcați de o anumită persoană pentru că, pentru mine cel puțin, problema e când aud expresii de genu: “nu-mi mai trebuie nimic“, “eu-mi bag picioarele“, “toți/toate îs la fel“.

Prostia cea mai mare în aceste expresii este că acorzi credit prea mult persoanelor de ți-au greșit sau celor care prin faptelor lor ți-au cauzat durere (not the same thing btw).

Ce vreau să zic prin asta e că, nu poți să lași persoana, pe care tu consideri (inserați adjectivul cuvenit) – o nenorocită să dicteze ce faci tu cu fericirea ta. Cum adică aia decide dacă eu o să mai iubesc, dacă o să mai simt bucurie în viață mea vreodată, dacă mai cred în relații sau dacă o să mai am încredere în cineva… no.. fuck no…

Ce am eu să le zic lor?

Să vă găsiți fericirea și liniștea necesară. Pe mine nu mă încălzește cu nimic să mă gândesc că persoanele pe care le-am iubit suferă, pentru că asta e faza… chiar le-am iubit prin urmare le-am dorit fericirea… și dacă nu le mai iubesc acum, este pentru că nu se mai poate doar că asta nu atrage după sine dispariția dorinței mele ca ele să fie fericite.

În ceea ce privește “the second chance”, sunt de părere că nu există așa ceva. Poate mă înșel…

Și văd foarte multe exemple care îmi confirmă acest lucru.

Când o relație se termină cu scandal și cu durere, deobicei ceva s-a rupt acolo… iar problema de a cauzat ruperea e posibil să mai apară, iar frică că se va repeta va rămâne mereu într-un colț al minții împiedicându-ne să fim complet fericiți.

Vorbeam într-un articol, cel cu crescătorii de mirese, că după ce ai trecut prin foarte mult rahat, nu mai poți vedea omul acela cu aceeași ochi, consider acum că ideea e puțin incompletă.

Se zice că o rană de război este un lucru nobil, sau mă rog era pe vremuri, o cicatrice.. o cusătură mai urâtă stârnea oarecum admirația oamenilor pentru sacrificiul făcut și implicit al țării care te-a trimis acolo. Ei bine.. cam așa ar trebui să fie defapt și cu toate cârpelile făcute în relații. Să te facă eroul de război pe care ea să-l prețuiască pentru că nu și-a băgat lula la primul glonte de i-a trecut pe la ureche.

To all the things I left behind: Thank you for making me stronger.

Bitzu

Older posts «

» Newer posts

Fetch more items