New character unlocked – David-em

Bună dragilor,

David-em

David-em – new hero

După muncă și răsplată, după crimă și pedeapsă… după așteptări mai lungi decât albumele celor de la Guns’n’Roses… am revenit și nu cu mâna goală…

Din păcate, am un anunț.. greu de digerat (lolz).. celebrul personaj fictiv, Bitzu, din seria”Plictisit de paradis” (în curând și pe acest blog) a fost dat dispărut, Sfântul Petru l-a pierdut din vedere și dus a fost.

Din păcate reîntâlnirea cu eroul seriei nu se va întâmpla prea curand, însa din fericire avem un nou personaj, freshly baked from the mind of the wicked… sub numele de cod David-em, pe scurt Em.

Ce pot să vă zic despre Em? Hm.. este trimisul Sfântului Petru, pentru a-l găsi pe Bitzu în Lumea în care trăim și va avea parte de foarte multe peripeții, aventuri și probabil o grămadă de dezamăgiri. Subtil, inteligent și cu o gândire perfecționistă… va avea de furcă mult și bine.

În altă dezordine de idei, it’s open season my friends… open season.

 

Respecte din promter,
Bitzu

Pe o stâncă neagră…

Bleah, is plictisit de viață, mă gândesc că trebuie să-mi fac disertația, dar mă plictisesc repede și nimic nu se prinde de mine, stau… rememorez amintirile din copilarie și am în cap versuri din George Coșbuc, și alte poezii din acele vremuri gen: “Floare albastră” , ” Mai am un singur dor”, și toate imi vin de la o fază, de aseară când am vazut oameni care știu versuri… în această societate, lumea mai știe câte ceva… Bravo! altceva nu pot sa zic…

Pe o stanca neagra

Pe o stanca neagra

Cel mai tare m-a surpins, faptul că mai sunt persoane care știu “Muma lui Ștefan cel Mare” (sau iși aduc aminte), poezia pe care o știam de când eram mititel, dar pe care am uitat-o, așa prins in idioțenii de metode de măsurare și osciloscoape catodice.

Apoi, la o adică toți stăm pe o “stâncă neagră”, într-un suflet pustiit, iar din inimă ne curge un “râu mititel”, așteptând cumva sa vină, să ne găseasca un anume “Ștefan”, și ce facem noi  când îl vedem?

Îl alungăm, cu speranța că el/ea va înțelege și se va întoarce odată la voi, și atunci îl veți primi cu brațele deschise…

Dar intrebarea e:
De ce ne permitem să ne jucăm așa cu viața noastră?
De ce riscăm să pierdem tot, neacceptând din prima, doar de dragu de a fi siguri de ceea ce facem?

Vreau să zic ca eu, mai degraba aș risca tot, pe ce am (nu prostește evident)  știind că doar prezentul contează, viitorul mi-l fac singur, iar trecutul va rămâne plin de amintiri frumoase.

Vă mulțumesc pentru comentarii, și îi invit pe toți cei care ar vrea să zică câte o vorbă să îndure chinul completării celor 3-4 rânduri, și să-și exprime părerile în formă scrisă.

Sănătate și virtute,

Bitzu

România – noapte bună

Mă leg adesea de trecut, de cum era odată la noi în țară, pe plaiurile mioritice și cum s-a ajuns acum, ce mândrie era să te plimbi cu trenu prin România… să vezi țara, și peisaje si tot ceea ce a construit poporul acesta înainte de ’89, acum vezi numa gări dărâmate și peisaje desprinse părca din al doilea război mondial… bine pe traseul pe care merg eu, că în alte parți o fi mai bine… spre exemplu la Focșani … gara aia super modernă  sau Transfăgărășanu o minunăție chiar și după 20 de ani.

Cum se zice: “Frumoasă țară, România, păcat că e locuită”.

Vorbesc însă de viața la sat, ceea care suferă schimbări majore și de acolo o să pornească multe probleme…

Îmi aduc aminte că eram mititel și stăteam duminica pe drum, ca toată lumea de altfel, și eram mulți rău… și ne uitam cum joacă aia mai mari fotbal sau tenis, și doream și noi să jucam dar bineînțeles că eram prea mici, nu ne baga nici dracu în seamă însă eram buni de copii de mingi…

Mă întreb cum am ajuns într-un timp scurt un sat… care înflorește, se dezvoltă, ajunge la maturitate și apoi se stinge… când incep să plece, ba în strainătate… ba la oraș, ba mai moare câte unu-altu.. și uite așa duminica nu e nici naiba pe drum. De Paști se mai strâng 5 babe pe o bancă să povestească ce frumos era odată…

Lunca Dochiei

Lunca Dochiei

Și dacă tot am ajuns la subiectul “babe”, să nu credeți cumva că sunt un tânăr nesimțit care nu are ce face decât să atace bunicii cei plini de dragoste și duiosie… Și dacă credeți ce?

Ideea e că babele, acele ţaţe care stau toata ziua si freacă menta, pândesc pe la garduri cine și ce a mai făcut… care bârfesc cu nesimțire persoanele care trec pe strada: “uite-o pe aia… umblă cu ăla”, ” ce destrabalată” , “fetele de azi toate îs niște panarănci” (aici nu știu cum se scrie în dialectul moldovenesc, dar dacă mă întrebați o să va zic … dar în limba Română este panarame) de parcă ele, sfintele lui Dumnezeu, (Doamne iarta-ma că e săptămâna luminată) nu au umblat dupa … “ciolan”… când erau tinere… nuuu ele erau ușa de biserică și copii i-a adus barza… și cuvântul avort… nu există decât în “păcatele strigatoare la cer”… în realitate nu există… Hai bre ma lasi, vezi ca pierzi “Nora pentru mama”…. “dute’n plata Domnului”.

Trec mai departe și vorbesc despre sat, ce frumos era odată când ne duceam 12 de tampiți la baie, să scăldăm fetele, sa le “udam”, să ne scufundăm și să ieșim pe sub ele… săracele… unora le plăcea.. și țipau ca idioatele… celelalte se isterizau și-ți mai dădeau și o palmă. Acuma când mă mai duc pe la țară, nu am cu cine vorbi… că toate is prea vedete pentru săracul de mine…

Mă uitam marți seara pe la tv… si văd că tot apar emisiuni din astea.. clone după “Stupize Stupize” gen “Copii contra părinți” sau “Căsătorește-te cu mine!”, nume absolut tâmpite după parerea mea care… zic ca știu ceva de marketing… măcar un pic.
Dar ideea e să prinda la gloată (ăia mulți si proști) și să plângă ăia pe acolo…
– Că așa face și fata lu Mița a lu Gheorghe Moise
– Cine bre?
– Nevasta lui Ion a lu’ Ghițî Moise.
– Dă fuq?
– Aia de stă mai la vale de cumătra…
– Aaa așa zi bre. Evident că nu știu.. dar văd că se enervează și zic: Da.. cred că o știu din vedere… și uite așa am pierdut 3 minute din frumoasa emisiune cu chiumpalaci… emisiune regizată 100%.

 

Salutări din promter,
Bitzu

Nervi și lipsă de respect

Curiosă chestie, cum 2 idei total divergente pot fi de fapt același lucru, aceeași esență sub altă formă, alt context, dar desigur suntem prea ocupați să mai și gândim din când în când, atunci unde naibii ne ducem în viața asta?

Sunt supărat, și pe bună dreptate, oricât aș încerca să fiu un om bun, într-o oarecare măsură, viața imi zice că nu asta e moda pe aici, și că ar trebui să-mi vad interesu, și de a le-o da la savarina celorlalți înainte să apuce ei să-mi facă felul (sau desertul dacă tot eram pe acolo).

Nervi - ramane scris

Rămâne scris

Despre ce vorbesc? Că na … știi, te poți juca mereu cu vorbele, să arunci cuvinte și fiecare să înteleagă ce vrea, dar nu e cazul pentru că trebuie să dau acolo unde doare, poate unii/unele se vor trezi și vor realiza că nu toți gândim la fel, nu suntem doar o șatră de marionete ale societății, suntem oameni, crescuți diferit, învățați diferit, care vad lumea diferit, si nu mă aștept să se inventeze un set de reguli pentru fiecare în parte, dar totusi, ar fi frumos să dam “cezarului ce e al cezarului“.

Prin urmare respect celor care merită, pentru că în fond, la asta se rezuma, prostia românului, respectul există doar din frică, restul, respect pentru realizări, pentru muncă, nu există, nu se vrea, și rareori gasești pe cineva pe care sa-l respecți, prin urmare da, nervi, mulți, cu aburi ca la emoticon.

Si când zic nervi, nu mă refer la axoni și bla bla bla, că nu anatomia mă interesează, ci mă refer la starea psihică, emoțională sau cum vrei să o numești în care îți vine să spargi tastatura, să dai un pumn in bot cuiva, știi.. să apesi pe creta mai tare când colegii râd de freza ta matinală. (etc.)

Nu dau apa la moară veteranilor, si vorbelor pline de ințelepciune, gen:
“La vârsta asta să ai nervi?” (BITCH PLEASE) sau “Vai ți-a sărit muștaru, Gabriel?”(Vezi să nu vă dea voua borșul)

Pentru că fiecare vârstă are problemele sale și pe măsură ce înaintezi și capeți experiență, o sa vezi cât de retardat ai putut să fii la un moment dat (true story), iar dacă nu realizezi că odată, acu ceva vreme, ai fost prost, înseamnă că și acum ești prost, și bine ar fi să rămâi așa, pentru că transformarea s-ar putea sa doară, nu pe tine, pe alții.

De ce nervi?
Cum ziceam, nu există respect, bun și dacă nu există, de ce il caut?

De fapt nu-l caut, dar de ce să ridic un deget pentru cineva ca nu știe să dea bună ziua, sau care are o placere în te a umili?
Nu mai bine stau eu frumos în banca mea, cu jucăriile mele, și nu mă bârâie nimeni la creier?
Poate greșesc, nu știu.

Așa că “Ignoranța e o binecuvântare” și fericiți sunt cei cărora nu le pasă, iar pentru restu, noi aștia proștii de punem suflet în ceea ce facem și credem, o viața plină de “împliniri” și “bucurii” la tot pasul. (Garantat 100%)

 

Hai sifon!

Bitzu

Despre oameni și relații

Ei bine omul, din suma experientelor mele, are două stări sau etape prin care trece în relații: una în care vrea/dorește, și una în care are.

Știu că fiecare dintre noi ne plănuim cât de cât activitățile zilnice… ei bine nu despre asta vorbesc.
Eu zic despre ceea ce e în sufletul fiecăruia dintre noi, uneori ne gândim că vrem ceva… spre exemplu liniște, o mațină, o iubită, o notă bună la examen, depinde de fiecare ce dorințe are și cum îi ravnește sufletul. Problema, în acest context, vine odată cu îndeplinirea acelei dorințe.. ce se întâmplă cu tine atunci când primești ceea ce ți-ai dorit?

Să luăm un exemplu… toată viața mea am vrut să am un laptop… unul care să mă ajute la activitățile zilnice… și umblam și cautam pe orice site.. informații și mă uitam cu ochii înlacrimați de neputință la un Sony Vaio, care era și este unul dintre cele scumpe, și pe măsura ce trecea timpul și eu nu primeam acel lucru… așteptarile și cerințele scădeau.. mult… parcă nu mai voiam Sony Vaio, nu voiam placă video… nu voiam înşpe mii de GB memorie și uite așa am ajuns în fața magazinului cu ideea că de acolo plec doar cu un laptop.. și am ajuns acasă foarte mulțumit și dornic să-l scot din husă, un Acer Aspire cu 160 GB hard (slab)… dar totuși eram nerăbdător să-l personalizez… să-l fac sa meargă repede… și mai repede…  să-l “ung” mereu cu softuri noi, ceva însă avea să se schimbe…

În câteva zile am început să mă obisnuiesc cu el… să fie comun… să fie lăsat undeva într-o geantă… și să vreau altceva… un telefon poate… și stau și mă întreb acum:
Ce naiba a fost în capul meu atunci și nu e acum?
De ce același obiect nu mă mai fascinează și de ce atunci nu știam ca așa se va întampla?
De ce nu știu că așa se întâmplă cu orice lucru… pe care îl dețin de mai mult timp?

ramane scris

Rămâne scris

Și acuma ajungem la topic… cum e cu oamenii? De ce suntem nerabdători să ne aruncăm în relație și fascinați de acea persoană dacă din experiență știm că în final ne vom plictisi? Sau sunt unele persoane care pleacă direct de la această premisă… și de aceea preferă să nu se avânte în relații serioase?

Răspunsul e simplu: Lucrurile(obiectele) rămân aceleași… mereu și mereu pe când omul nu e doar un obiect… are conștiință proprie și se poate schimba de la o zi la alta… și poate crezi ca știi totul despre o persoană dar te înșeli… sunt unele persoane ale căror farmec tocmai acesta e.. sunt atât de imprevizibili încât nu ai cum să te plictisești.. (bine intervine la un moment dat și dorința de stabilitate… ).

Mereu sunt nemulțumit că lumea nu ințelege… că nu se văd anumite aspecte… și asta până încerc să mă pun în locul lor… și să văd prin ochii lor acest univers.. ciudat este că în foarte multe cazuri le dau dreptate.. Însă, totuși există o imagine de asamblu, diferită de ceea ce zic eu sau persoana cu care discut… o imagine obiectivă asupra realității.. acea imagine trebuie să o vezi în momentul în care tu iei o decizie… Dă, mă duc în magazin și-mi iau un laptop pentru ca am nevoie de el.. și atât.. trebuie să îndeplinească cerințele minime necesare și gata. pentru că e clar că mă voi plictisi de el și va ajunge să fie încă o chestie aruncată… Mai mult de atât… producătorii văd acest lucru și suntem stimulați să avem cel mai nou și cel mai bun, dar acest post nu este despre conspirații, este despre cum gândim..

De ce să-mi iau un laptop cu 3 GB de RAM dacă eu am nevoie doar de un mess și Facebook?
De prost… Că am bani și mă doare-n cot… că trebuie să mă laud cu răgălia mea în societate și să fiu ăl mai șmecher… Și la fel e cu telefoanele.. La ce-ți trebuie Galaxy 7S sau iPhone 5S dacă tu doar vorbești la telefon? Daca vrei să te joci… ai laptop/tabletă sau mă rog… alte chestii. Înțeleg că acum necesitatea pentru internet e mare… ok și atât. De ce să dau 10 mil pe un telefon cu cameră digitală, când pot să-mi iau camera cu 4 mil?

Revin totuși la relații interumane ajungem la un moment dat când realizăm ce ne-am propus inițial.. și în loc să stăm un timp să ne bucurăm ce am realizat… împingem mai sus, mai tare.. și mai tare..

De ce? Unde e finalul? De ce nu ne bucuram de fiecare pas realizat?
Atât de mare e prostia în noi, și atât de mult am fost manipulați că nu vedem că ne trece viața și nu am făcut nimic pentru noi?

Sfatul meu, luați lucrurile ușor dar sigur… și la fiecare chestie bucurați-vă cât aveți timp, chiar și o zi după o lungă absență ar trebui prețuită pentru ca tu știi cât de greu e când nu o ai nici măcar pe aia.

Vă doresc numai bine…
Bitzu

Povestea unui măturător de stradă

Nota!: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Toată lumea se plimbă, e un lucru firesc și natural, e o senzație plăcută să te plimbi, mai ales prin Brașov, aer curat, lumea civilizată, clădiri vechi, o senzație de anii ’50, evident cu ultimele noutăți din domeniul vestimentar, și mai presus de toate astea un oraș verde, o localitate în care îți e rușine să scapi, nu să arunci, o bucată de hârtie pe jos, un oraș pe sufletul oricărui om.

Te-ai întrebat vreodată cine stă în spatele acestui oraș curat, a acestui aer proaspăt?

Eu da.. răspunsul e simplu.. lucrătorii de la salubritate, sau cum se zicea odată măturătorii de stradă.

Acum se consideră jignire să-i zici unuia în fata că e măturător de stradă… “Te rog frumos.. lucrător la salubritate sau tehnician în salubritate publică”.

Legat de cuvântul mătură îmi aduc aminte 2 zicale ale copilăriei, ambele legate de școală:
Titlurile celebre ale exercițiilor pentru acasă: ” TEMĂtur” și eterna vorbă a profilor: “MĂ TU RĂmâi repetent”.

Povestea unui măturator

Povestea unui măturator

Și după cum spuneam, vorbeam cu acest om simplu, și-mi povestea așa despre viața sa, gândurile sale de când era mic, cum dorea să devină medic veterinar și cum a ajuns să adune pisici moarte de pe stradă, și îi părea rău așa de cum a ajuns și regretă că nu a avut cum să urmeze și el o școală.

Îmi povestea că a avut parte de momente frumoase în carieră, a avut ocazia să prindă primii fulgi de nea pe străzile neterminabile ale Brașovului, ani la rând.

Sau cu e fii printre singurii oameni care muncesc de 1 ianuarie și prind acele momente unice după stingerea artificiilor, când toată lumea se duce să petreacă, el mai adună câte o sticlă de șampanie care nu a vrut să se spargă și se cinstește cu colegii.

Îmi spune că se amuză teribil când mai organizează unii așa numitele campanii de curățenie în Brașov, dar că a fost cu adevarăt impresionat de inițiativa Let’s do it Romania, bine că nu știa el prea multe cum se traduce asta, numai că a rămas uimit de multitudinea de voluntari care înarmați cu saci și mănuși au început să adune de pe ici colo… peturile aruncate de compatrioți.

Însă cel mai rău îl enervează porumbeii din Piața Sfatului, sunt o pacoste enormă pentru el și echipa sa, și că e super fericit că la gară acum nu mai sunt acești “câcăcioși” cum îi numește el.

L-am intrebat dacă îi convine salariul, și a zis că e ok, dar a dorit să păstreze suma confidențială.. că așa e trendul, spunând că vrea să avanseze măcar la șef de echipă și cum i se schimbă perspectiva așa din când în când și că i-ar face plăcere să curețe străzile Parisului, ar fi o onoare și un privilegiu. Însă nici cu Brașovul nu-i este rusine.

L-am lasat după un timp în pace, împăcat totuși cu gândul că omul acela încă face ceva folositor pentru țara asta.

Fiți responsabili, aruncați gunoaiele doar la coșurile special amenajate.

Bitzu

Lucruri mărunte…

Îmi place mereu să mă leg de perioada de “haur” a activității mele din blogosferă, când scriam cu o anumită pasiune, mânat poate și de dorința de a-mi alina suferința.

Spuneam pe atunci că fiecare om are un destin, și că drumul spre acel destin ni-l facem noi, doar că tot acolo ajungem, depinde câtă suferință suntem dispuși să înfruntăm.
Acum vreau sa detaliez un pic aceste aspecte.
Viața e formată dintr-o mână de lucruri importante: sănătate, familie, prieteni, iubire, bogăție, carieră, dar și din lucruri mărunte, lucruri care-ți fac viața minunată, sau dimpotrivă un coșmar.

Ce anume intră aici?

Faptul că într-o oarecare dimineață nu-ți mai pornește mașina, că perna e prea moale și nu poți dormi, că vecina e o idioată cu un cațel care urlă la 4 dimineața, lucruri mărunte, gen.

Lucruri mărunte

Lucruri mărunte

Dar aceleași lucruri mărunte sunt cele care te scot dintr-o stare proastă, dintr-o zi de căcat, o zi în care nu ai chef de nimeni și nimic se poate transforma rapid în cea mai frumoasă zi din săptămână.

Dacă alegi să te bucuri de lucrurile mărunte din jurul tău și anume: mirosul de brad din camera unde stai, sunetul de chitară produs de frecarea unei plante de corzile ei, care se clatină la fiecare răsuflare a ta…(folosiți-vă imaginația), becurile care atârnă de lustră și se joacă într-un dans periodic dar haotic și sublim, de vocea din capătul telefonului.
Aceași voce care-ți zice te iubesc, noapte bună, dar și pleacă!, dispari! sau pa!, dar știi că acum nu contează, tu te bucuri că poți vorbi cu ea, că te ascultă, că-ți povește, că există cineva acolo pentru tine care te înțelege și respectă. Atât!

Probabil vorbesc aiurea, mulți zic că-s îndrăgostit, și că așa mi se pare viața… acum, că o să-mi treacă și că o să revin la realitatea dură, și ce?
Eu mă bucur acum de ele, de tot, acum când inima-mi bate în piept de dorul ei, și tresare când o aud zicându-mi “dragă”.

Să mă trezesc din acest vis? Să revin la realitate? Care realitate? A voastră, nu a mea…

Load more