«

»

Jan 10 2017

Mă întorc la tine iar și iar…na

Când eram mic copil, bunică-mea ne prostea, că e periculos să mergem la malul Trotușului, pentru că apa are ceva rău în ea, a luat multe vieți și va mai lua și de acum înainte.

Ne povestea, mie și fratelui meu, cum Necuratul lucrează prin “ochiuri” și că acestea au o chemare.

Uneori când mergeam la râu, sau gârlă cum îi spunem prin părțile Moldovei, stăteam curios să ascult chemarea râului, dar tot ce auzeam eu era trecerea acestuia printre stânci și undeva în depărtare mașinile ce rulau pe pod sau poate vreun tren.

Niciu urmă de chemare… asta până într-o zi, când aflat la malul Cașinului (afluent al Trotușului), mi-a fugit mintea de la pericolele ascunse ale apei, și am întrat ca înecatul direct într-un “ghiol”.

Cam asta ar fi putut fi povestea mea, însă nu m-am lăsat bătut și am primit, nesperat încă o șansă.

Dacă eram un om normal, discuția despre apă s-ar fi oprit acolo, însă mânat cumva de aventură și anturaj, am învățat treptat să înot, copil fiind… la gârlă ne scăldam, și orice târătură (șarpe) nu avea scăpare, noi ne protejam teritoriul și locul în care ne holbam la fetele ude.

Vremea a trecut, oamenii s-au schimbat, acum râul este doar o condincă a năzbătiilor petrecule la malul său. Acesta a spălat non-stop orice încercare a nostră de a ne lăsa amprenta asupra-i.

Însă dorința de a căuta acele momente nebune ale juneții nu a dispărut, așa că încă odată mi-a luat inima-n dinți, mi-am pus oameni în cap, și am fugit în căutarea copilăriei, în singurul loc în care sper că voi putea găsi rămășitele trecutului… la mare.

Mă întorc la tine iar și iar...na

Mă întorc la tine iar și iar…na

După cum spuneau și ai mei părinți, “te cheamă cineva acolo?” (ei se refereau la vreun moment rău).

Da, mă cheamă dorul, mă cheamă valurile și cântarea lor. Așa că mă întorc, ori de câte ori îi aud chemarea.

Chiar de e vară sau iarnă, marea nu ține prea mult cont, ea ne așteaptă să ne minuneze cu măreția sa, cu agitația, cu necunoscutul și misterele de am vrea să i le aflăm uităndu-ne în depărtarea ei.

Pierdut eram cu privirea spre mare, când secundele păreau ore, eu ceream răspunsurile de la ea… prezetându-mă la chemare, iar ea vorbea… în felul său prin glasul vântului.

Marea este, vă spun sincer, o minunăție iarna. Valurile sale izbesc necontenit în tot ce apucă. Iar acolo te regăsești, în pustietatea plajei, cu vântul în față și cântarea ei.

Iar eu mi-am primit răspunsul, sau mai degrabă… acceptul ei.

Keep on dreaming,
Bitzu

Dă cu paru..