«

»

Nov 13 2016

The blindness to the smell of fear

Știu ca pare un titlu pompos, însă voi vorbi despre frică iar explicația va veni pe parcurs.

Ne imaginăm că scriitorii sunt niște oameni creativi, ne imaginăm că perfomerii de comedie sunt oameni veseli, ne imaginăm că preoții sunt oameni evlavioși, dar de multe ori greșim.

Asta pentru că imaginația nu prea are legătură cu realitatea.

Să luăm ca prim exemplu, actorii de comedie… în primul rând sunt actori, ceea ce fac în mare parte este să mimeze roluri, și unii o fac foarte bine pentru că în general ei sunt firi vesele. Dar sunt destule cazuri în care actori faimoși sunt oameni deprimați, gen Robin Williams.

Aceeași situație o regăsim deseori la scriitori, care după succesul unei cărți bune, nu mai găsesc niciodată cuvintele potrivite unei noi realizări. Asta ține și de așteptări dar inculpatul meu pentru acest articol este frica.

Ne imaginăm că frica este ceva ușor de indentificat, gen… îmi e frică de șerpi, sau elefanți … poate girafe? Dar din nou imaginația este doar un produs al gândirii, nu o realitate. Cât de aproape reflectă realitatea propria ta imaginație este dată deseori de noroc sau instruire.

Frica însă este complexă și foarte șireată, se ascunde bine și macină adânc până este descoperită și atunci deseori este ignorată precum o durere de măsea.

Vorbesc despre frica de a fi respins, de a nu fi acceptat, frica de a rămâne singur sau frica de a nu fi înțeles… frici pe care, fără o analiză a propriei nefericirii, nu le scoți ușor la iveală.

Ok, dar nu ai timp tot timpul să te analizezi să vezi de ce ești nefericit sau neîmplinit pentru că deobicei ne ocupăm mintea cu treabă, cu probleme din domeniul cotidian și lăsăm liniștea sufletească pentru religie, nu? (iară religie… pff)

Din fericire există un simț al fricii, iar pentru cele enumerate mai sus legate de nesiguranță și singurătate există chiar persoane înzestrate cu acest “detector” de frică.

Probabil ați auzit de expresia: “Femeile simt când ești disperat” – oare?

Încerc să atac problema acesta pentru că persoanele care nu reușesc să-și găsească parteneri, nu sunt toate disperate, uneori nici la capitolul încredere în sine nu stau prost, ci undeva în minte este ascunsă o frică. (mama ei de frică)

Vestea proastă este că ea își face prezentă în limbaj sau comportament, depinde cât de atenți suntem la exprimarea noastră.

Trebuie să fac o mică paranteză: “Fii tu însuți” e mai complicat decât pare așa la prima vedere, pentru că ești sabotat fără să-ți dai seama.

Ok, și acum ca să ajung să explic în totalitate titlul…

Dacă am reuși să prindem această frică și să o înfruntrăm ca firi curajoase ce suntem, sau să “fake it” că suntem mai buni în manipulare și prefăcătorie decât suntem în a lupta cu monștrii din mintea noastră, atunci totul ar fi excelent… mă rog… ai avea o oarecare liniște că totul este sub control.

Însă așa cum experiența m-a învățat, a găsi o eroare într-un sistem aparent funcțional ale cărui abateri pot fi explicate sau întră în marja de eroare… este o muncă obositoare ce necesită foarte multă perseverență.

Cam multă teorie și cam puține explicații prin urmare să luăm un exemplu.

Discuți cu cineva, și discuția aparent evoluează bine… nu este monotonă, ba chiar e presărată cu zâmbete autentice pe alocuri, dar tu ești inconștient de senzația transmisă celuilalt, și uneori nici el nu o sesizează pe moment, prin urmare după ceva vreme apare o răceală fără (aparent) motiv (ai zice tu).

Frică

Frică

Aici ar mai fi încă o mică paranteză, s-ar putea ca totuși tu să fii normal și persoana cu care vorbești să aibe altă percepție asupra cuvintelor ce alcătuiesc discuția din cauza experiențelor sale din trecut. Dar dacă treaba se repetă ori ai ghinion, ori trebuie să-ți pui un semn de întrebare.

Ideea rămâne la fel, suntem total orbiți de acest aspect, mai ales în comunicarea scrisă făcută în grabă și redusă la esențial.

O putem pune în cârca timpurilor în care trăim și nevoii de aface totul în viteză, prin urmare scăpăm detaliile care ar putea separa o semnificație de alta sau ar putea clarifica mesajul.

Am identificat că problema mea în exprimare provine din școala generală, când din lene și dorință de a face total altceva, nu citeam literatura obligatorie, care oricum era de proastă calitate, dar și pentru că stilul meu de a citi este unul lent ce presupune proiecția personajelor în minte pe măsură ce acțiunea se desfășoară (încercați să citiți Cartea Oltului de Geo Bogza… chinuitor).

Așadar apelam la rezumate, să prind un pic ideea cărții, să prostesc profesorul care oricum nu avea timp să intre în detalii cu mine despre carte, detalii care la rândul pot fi uitate chiar dacă, să zicem ai reușit să citești cartea.

De fapt mă prosteam singur, pentru că așa am ajuns să-mi dau seama că lumea din jurul meu nu înțelege ce vreau să spun și viceversa…

Bun și dacă suntem orbi la “mirosul” fricii ce putem face să rezolvăm problema?

Poți încerca o analiză pe textul respectiv sau pe conversație după ceva timp. Cel mai probabil o să constați că unele expresii nu-și au locul, că textul luat de la cap la coadă nu are nicio cursivitate, uneori nici logică, și apoi îți dai seama singur că anumite lucruri spuse și nedetaliate pot fi interpretate ca fiind disperare.

Sfatul meu e să evitați pe cât posibil discuția scrisă sub orice formă atunci când persoanele în cauză nu-și cunosc stările de spirit, nu se cunosc de fel… sau nu sunt la curent cu situația personală a interlocutorului și să vă supuneți mintea unui control de frici.

Aș adăuga că la unele persoane fricile se manifestă în vis, prin proiecția lucrurilor dorite pe care le obțin doar în somn. Sentimentul apoi este transmis și conștientului, care apoi se trezește la realitatea în care deși nu-și aduce aminte ce a visat, are amprentele privării de subiectul visului.

Numai bine,
Bitzu

 

Dă cu paru..