«

»

Sep 25 2016

Lumea în care trăim – Aventurile unui suflet bătrân

!Disclaimer: Faptele și ideile prezentate în acest material ar putea fi influențate de starea curentă

Câteodată ne place să credem că noi suntem speciali în felul nostru și că lumea este rea în jur. Ceea ce uneori e destul de ok, problema se pune în momentul în care din curiozitate te gândești:

Da, eu cum sunt oare perceput atunci când nu am chef să zâmbesc frumos?

Și așa am ajuns la partea cu aroganța, mulți prieteni mi-au zis că, la prima vedere, păream super arogant pentru că vorbeam cumva de sus, și criticam în stânga și în dreapta ca și cum eu nu m-aș vedea pe mine. Dar după și-au dat seama că cel mai critic îs cu mine însumi și m-au lasat în pace.

Glumesc evident, majoritatea au priceput că nu criticam persoana în cauză, ci tipul de comportament afișat. Pentru că deseori se facea că vorbesc despre cineva la modul critic: “Cât de bătut în cap poți fi?” vorbind despre un anumit X-lescu ca la câteva zile… să vin cu o replică gen “Nu-i prost degeaba“…

Unii pareau surprinși, până și-au dat seama modul în care eu mă exprim este totalmente defectuos.

Ideea e că pe măsură ce înaintezi în viață și alegi să rămâi totuși adeptul unei minți deschise, o să vezi cele mai diverse tipare și cel mai probabil o să te plictisești teribil până când vreun “scăpat de sub control” ca tine îți servește bomboana pe colivă…

I know, trebuie să explic un pic. În mare parte oamenii, nu se omoară cu gânditul, că deh… viața trebuie trăită… cu bune, cu rele, cu Dumnezeu înainte și șpaga de apoi, prin urmare odată ce ai citit un tip de caracter, îi poți seta limita în care el pendulează, mă rog o medie.. o dreaptă de regresie… ffs… un interval de așteptări, de unde rar mai scapă ei și fac câte o surpriză.

Și mă rog, te mai amuzi un pic pe seama lor, când îi lași să creadă că te-au făcut când de fapt îți e milă de prostia lor. Noh, genul acesta de persoane poți să le învârți cu vorbe dulci, să le cânți la suflețel ceva de dor, și i-ai câștigat pe viață… wow ce prieteni de nădejde

Aventurile unui suflet bătrân

Aventurile unui suflet bătrân

O laie… când o să te dai cu capul de pereți că nu știi ce să faci, sigur vei merge la un astfel de tovăraș să te sfătuiască despre secretele ascunse ale punami-ului. Get real… vrei sfaturi de la Fizz nu le Gigă, șofer pe buldozer.

Mergând mai adânc în discuție, ajungem la al doilea scăpat de sub control, ăla un fel “tu” dar cu alt stil…

Și cum mai suntem și dați dreq că nu ne dăm arama pe față de la început, încep jocurile. Ăla te face de cacao, prizându-te în zona ta de disconfort, tu îi întorci gluma, că deh, pene ai, cioc îți mai trebuia, și uite așa în zece secunde toată lumea se uită la voi doi cum vă roadeți ciolanele.

Dar niciodată nu o să recunoști respectul pe care îl porți partenerului de distracție… alea se simt în priviri. Nu ai să-l lauzi de față cu toată lumea, dar știi că te poți baza pe el la o dumă mai greu de digerat.

Bun, și care-i scopul acestui articol, doar să mă laud eu ce bine mă trollez cu prietenii în privat?

Nope, articolul acesta are scop educativ, în cazul în care te-ai plictisit de aceeași monotonie și discuții tâmpe cu părinții, prietenii sau iubita și ai vrea cumva să nu mai râzi sec la aceleași emisuni cu oameni mediocrii făcându-se de cacao pentru 2 bani în emisiunile de după 11 noaptea.

Pentru voi dragilor, am o mică provocare. O să vă prezint o situație reală din trecut, și voi va trebui să deduceți de ce personajul X a luat decizia măreață de a zice A în loc de B.

Dar asta într-un alt articol, ceva mai criptat.

Cu drag,
Bitzu

1 comment

  1. Mihai

    “majoritatea au priceput că nu criticam persoana în cauză, ci tipul de comportament afișat. ”
    referitor la unele aspecte prezentate sau atinse in prima parte a articolului, din pacate, de cele mai multe ori conteaza nu atat adevarul spus cat poleiala in care este prezentat si impachetat. Cele mai reusite comunicari se fac atunci cand ambele tabere ale discutiei spun lucrurile pe sleau, dar si atunci cand ambele folosesc un limbaj protocolar, de lemn chiar, dar in acelasi timp ambii inteleg ipocrizia din spatele cuvintelor.

    La cat mai multe articol care sa ne faca sa gandim!

Dă cu paru..