«

»

Jul 07 2016

File de roman – Tot pe loc .. pe loc.. pe loc

Există o vârstă în care de “bine” ce îți e, ajungi să meditezi la anumite lucruri. După cum zice titlul, ajungi să bați pasul pe loc, și cumva ajungi în situația în care trebuie să te scoți singur din rahat.

Ai putea să mergi la Biserică sau la vrajitoare, să încerci să te îneci în alcool și mă rog ce alte vicii se mai merită în ziua de astăzi, dar până la urmă, dacă ai pe gât un cap care să mai și gândească, ajungi să-ți dai seama, că bre.. tre să fac ceva.

Well și ce faci?

Să o luăm pe rând, dacă am ajuns în acest punct, deja am făcut primul pas, adică ne-am dat seama că avem o problemă și am decis că mai și trebuie rezolvată. Iei.. am parcurs 10% din drum…

Ai putea să aplici tehnica STOP (Stop, Think, Observe, Plan/Proceed), care în cele mai multe cazuri o să te împotmolească undeva la Think.

De ce?

Pentru că în primul rând ca să-ți dai seama cum rezolvi o problemă, trebuie să știi cum ai ajuns să ai o astfel de situație (în mediul corporate nu e bine să zici cuvântul problemă, sperie clientul). Poi simplu, ai greșit cu ceva pe undeva, nimeni nu ți-a zis nimic, dar au acționat, prin urmare te-ai trezit cu elefantul în casă. Pe scurt e mai greu până îți dai seama ce naiba ai greșit.

Mă rog, ne întoarcem la tehnica STOP, corporatistă și tehnica asta. După ce te-ai gândit, ai observat și ai luat o decizie să urmezi un plan, îți dai seama că ești un pic cretin, și că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din “bar/pub”. Adică, îți lipsește o chestie… îi zice timp de vindecare (dacă vorbim de relații si nereușita lor) sau experiență (dacă ne referim la day by day stuff) sau ce naiba ți-o mai fi lipsind pentru ca nu le poți avea pe toate peste noapte, pe scurt încredere.

Tot pe loc

Tot pe loc

Tot în popor se mai vorbește de timp, că el rezolvă toate problemele… Well da, le rezolvă… doar că în lumea asta a vitezei tu vrei să le faci pe toate ieri și dacă se poate azi deja să culegi roadele non-efortului tău.

Prin urmare cred că cel mai bine e să ai răbdare, în orice fel de situație.

Să luăm relațiile, spre exemplu (nu că altceva aș avea în minte acum). Important în a rezolva această problemă, e să nu o mai consideri o problemă și să ajungi cumva (dracu știe cum) să înțelegi aspectele bune ale statutului de single, că e vorba de “always bere cu băieții”, că poți să te uiți după cine vrei, și să o arzi cu cine vrea CiokoLocco tău. Ideea e să-ți faci o analiză SWOT (nu mai explic și pe asta, google it ffs), și să cântărești avantajele cumva să te minți pe tine că bre.. e normal să fii o perioadă singur, și că probabil asta o să fie ultima ta perioadă de libertate în care poți să … (adaugă prostie de o faci când ești singur).

No bine, și dacă totuși nu vrei să aștepți, nu vrei să accepți că ai nevoie de această perioadă de reintegrare în societate, ce faci?

După cum ziceam odată, important e să-ți dai seama ce-ți dorești cu adevarat și să investești toate resursele în acel lucru. Vrei altă relație… și nu vrei să aștepți, există soluții, doar că nu sunt de durată. Poți profita mereu pe urma celor mai slabi ca tine doar ca tu să te simți bine, dar dacă-ți dorești “the real thing” trebuie întâi să lucrezi la tine, să fii tu bine și fericit cu ceea ce ești și încotro merge viața ta.

Și dacă le-ai făcut pe toate cum trebuie, și totuși nimic nu pare să se lege?

Well, un pic de optimism nu strică niciodată, râzi deși viața nu e ceea ce-ți dorești pentru că paharul chiar e jumătate plin, doar că restul paharelor de le întâlnești îs cam pline așa de fel.

Pe lângă optimism… eu zic.. din experiența (la dracu de asta nu duc lipsă), că lucrurile se rezolvă într-un final dramatic, fix atunci când trebuie, nici mai devreme nici mai târziu, poți forța lucrurile trăgând de tine un pic mai mult decât te aștepți de la alții.

Iartă, uită și ajută pentru că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

Bitzu

PS: Spertanța moare ultima, serios…

1 comment

  1. Mihai T.

    daca ar fi sa ne luam dupa Dr. House, “timpul nu schimba lucrurile…faptele schimba lucrurile!”

Dă cu paru..