«

»

May 01 2016

Mărturia Cenușăresei

Ea era o fată ca oricare alta, cu un trecut nu tocmai deosebit, cu o minte temătoare și neîncrezătoare în lumea din jur. Se plimba deseori singură, prin parc în timp ce-și aranja caietele în brațele-i firave.

Era un început de toamnă, frig… frunze galbene colorează parcul în jurul său, în timp ce-și face loc către clădirea îmbătrânită a facultății. E un drum pe care mulți la rândul lor îl fac fără să-și dea seama ce se întâmplă în această oază de liniște și farmec din viața lor prăpăstioasă.

Părul ei lung face față cu brio scurtelor dar aprigelor rafale de vânt care-ți străpung pielea și-ți face drumul dificil în fiecare dimineață, ți-ai dori să fi rămas în pat sub pătură, gândindu-te cum ar fi să fii într-un loc mai primitor. Este însă toamnă târzie, orașul nu e tocmai îmbietor, însă ea, are ambiție, gândurile și planurile sale de viitor nu se vor lăsa domolite de un vânt de toamnă, chiar dacă tânjește după căldura lui iunie, chiar dacă nu este ea cea mai ambițioasă persoană din lume, chiar dacă este una din miile de femei aflate în drumul lor spre un viitor mai bun, este ceva special în legătură cu ea, însa ea nu știe, și nimeni nu va ști vreodată.

Este povestea unui suflet normal, poveste pe care ea nu o va cunoaște vreodată nici citindu-o, pentru că uneori e nevoie de mult mai mult pentru a vedea adevărurile aflate în fața noastră. Așadar începem în noiembrie, o lună la marginea prăpastiei, la apusul visului unei iubiri de o vară și somnul adânc ce ne așteaptă odată ce frigul ne va alunga înapoi în casele noastre.

Este mărturia nespusă a unei Cenușărese, însă povestea este cu totul alta, singura paralelă cu celebrul basm este tranformarea prin care trece protagonista în diversele etape ale povestirii. Aici însă norocul nu va fi un aliat, nu în această narațiune, deoarece ea se desprinde dintr-o tristă realitate, unde protagoniștii nu vor fi inspirați în alegeri, unde nu există prieteni cu ajutor dezinteresat, unde finalul nu se scrie pentru a aduce zâmbete pe fețele celor de o citesc, ci este ciopârțit de nevoia de a închide capitole în viața noastră.

Mărturia Cenușăresei

Mărturia Cenușăresei

Drumul ei, așa anevoios o duce încet încet către o întâlnire cu un uragan, o construcție violentă și magnifică, pe atât de puternică și atrăgătoare pe atât de periculoasă. Orice om normal, chiar și în cazul de față cu Sia, va încerca pe cât posibil să se fereasca de așa ceva, însă forța unei furtuni este în toate situațiile mult prea mare, prin urmare ea va fi atrasă, răscolită și aruncată violent undeva într-un loc străin, pustiu și gol.

Vom lasa oarecum realitatea să se împletească cu ficțiunea pe măsură ce vom urmări personajul nostru în călătoria sa în aceasta poveste, care deși pare desprinsă din alt basm, cel cu Vrăjitorul din Oz, este posibilă la un alt nivel, pe care va trebui să-l descoperiți folosindu-vă de imaginație și indicii. O călătorie relativ scurtă, însă o experiență ce-i va marca pe viață, destinul său.

Se spune că în scurtele momente de dinaintea unei morți iminente, timpul se oprește în loc, astfel încât puținele clipe în care ne simțim în pericol devin minute sau chiar ore de agonie. În cazul de față toată interacțiunea Siei cu uraganul a durat nici mai mult nici mai puțin de 36 minute, probabil calculat în timp real ar duce la ceva ani buni. În aceste momente, ea va uita de tot, probabil va fi desprinsă de orice știa sau a știut vreodată, gândurile îi vor fi amestecate precum fructele-n blender , stările îi vor varia de la agonie la extaz, va fi fericită văzându-și visele împlinite și va plânge cu lacrimi de sânge în timp ce le va vedea neputincioasă cu rând pe rând ele se vor nărui.

Începutul aceste confruntări mereu a fost și va fi misterios, orice întâlnire cu o senzație necunoscută se manifestă întâi prin nemulțumire, un pas înapoi, un refuz, o repulsie, o răzvrătire a minții care nu vrea să părăsească zona de confort. Ne vom zbate mereu să acceptam ceea ce avem în față și nu credem, prin urmare Sia deși de la distanță a văzut pericolul, pe care a încercat să-l respingă, treptat pe măsură ce acesta o va acapara se va lăsa pierdută-n el.

Următorea etapă va fi totuși să gustăm din fructul oprit, să ne gândim că totuși merită orice risc.. putem visa că zburăm chiar dacă știm că la această înalțime, deznodământul căderii nu va fi niciodată fericit. Sia s-a aflat și ea în această zonă necunoscută unde a fost purtată de uragan pe toate culmile posibile, orice idei și principii a avut.. vor fi făcute zob de toți pereții pentru a face loc unor noi experiențe, până atunci aflate doar în carțile pentru copii. Ea va visa cum n-a făcut-o vreodată, va trăi fiecare clipă la intensitate maximă, ca și cum moartea ar putea bate la ușa în fiecare secundă.

Sia a simțit și pericolul, a dorit de multe ori să scape, a căutat cu îndârjire o portiță, însă spirala este peste toate posesivă. Și nu a făcut nimic altceva decât să o arunce constant spre interior unde de fiecare dată a dezbrăcat-o de toate dorințele de fugă până când ea, a ajuns să fie liberă de inhibiții și sclavă a plăcerilor interzise, și într-un final Sia s-a văzut nevoită să accepte situația în care se afla, să se adapteze, să evolueze și să învețe să profite de tot ceea ce o astfel de nenorocire poate să-ți ofere.

Doar că protagonista nu este tocmai o stăpână de fenomene ale naturii, povestea așa cum a început, descria o persoană normală pusă într-o situație excepțională. Oamenii mereu vor încerca să se adapteze, unii vor reuși cu multă muncă, cu răbdare, trecând prin multe și se vor bucura de un spectacol minunat, iar alții vor ceda și se vor alina cu gânduri despre ce ar fi putut fi.

Izolată de tot și toate, nimeni nu va înțelege experiența ei, ea va fi Cenușareasa care întâlnind prințul dintr-o altă poveste s-a pierdut cu totul în vraja unei iubiri imposibile, uitând mai mult decât un pantof în mâinile lui, uitându-și identitatea, lăsându-se purtată de vânturile reci și înghețate ale vortexului, cedând cu totul în fața violenței fără sens.

Nimeni nu va invidia momentul în care ea revenită la straiele sale pământești va încerca să povestescă cu teroare în suflet experiența trăită. Lumea nu mai este obișnuită cu astfel de povești. Uităm totul, clipe bune, clipe rele, toate momentele de pură liniște atunci când deși jonglăm pe sârmă la sute metrii desupra abisului, ne simțim protejați.

Doar că norii negri nu au obiceiul să rămână prea mult pe cer, iar furtuna va dispărea în câteva clipe lăsând în urmă doar dezastrul unui fenomen necontrolat. Ea se va întoarce la viața de dinainte și va încerca din răsputeri să ducă o viața normală, va căuta un refugiu unde se va ascunde, temându-se ca nu cumva să fie gasită, dar totuși sperând până-n ultima clipă ca finalul violent nu este ultimul cuvânt și nici ultima amintire.

Urganul însă se va regrupa, și într-o zi va mai lovi încă odată, o persoană normală a cărei viața va fi dată peste cap, care va ieși din acel eveniment un om schimbat, un om mai puternic, o persoană capabilă să aprecieze viața, o persoană a cărei gândiri odată ce a ajuns într-un anumit punct nu-și va dori și nu va mai accepta să se întoarcă la normalitate.

Doar frica și neîncrederea în sine, teama de a fi rănit, de a fi alungat sunt până la urmă cele ce vor inhiba ca și’n cazul Siei, dorința de a trăi la un nivel de împlinire spirituală și sentimentală comparabil cu cel din poveștile la care ne uităm cu toții plini de neputință. Îl dorim, îl putem avea dar nu vom face niciodată mai mult decât ne vom simți noi confortabil a face pentru a-l obține.

Dă cu paru..