«

»

May 23 2016

Ce nu ți-a zis mă-ta – Femeile și hobby-ul

Aparent nu mă pot potoli, nici n-aș avea de ce, la câte subiecte sunt de discutat nu cred că un părinte ar fi avut timp toată viața să le dezbată cu odrasla, sunt alte lucruri mai importante de punctat, gen pune mâna și învață, citește și tu o carte că uite fiica lu X-lescu este așa deșteaptă. Aici însă avem suficient timp și spațiu să le luăm pe rând.

În acest articol voi vorbi, din nou pentru el, însă lucruri pe care el ar trebui sa le stie despre voi… femeile, și în cazul de fața un scurt articol despre o caracteristică a voastră pe care mulți dintre noi nu o știu.

Țin minte, că m-am lovit de această problemă acu ceva vreme, și de atunci parcă încet încet văd și eu amploarea acestui fapt.

Femeile sunt persoane relaționale, sau mai pe scurt ele n-au hobby-uri.

Înainte să săriți, fetele, la secțiunea de dat cu paru (care sincer e așa pustie că-mi vine să închid pagina de facebook), trebuie să înțelegeți despre ce vorbesc, și pentru asta o să vă prezint un exemplu sub formă de întrebare.

(Disclaimer: Vorbim de persoane aflate în relații serioase care locuiesc împreună.)

De ce merg femeile mereu câte, minim 2 la baie? Well, răspunsul nu e ca “să se țină una pe alta”, ci pentru că fetele au alt mod de a gândi.

Femeile și hobby-urile

Femeile și hobby-urile

Nu pe bune, hai să vă prezint dilema așa cum a trebuit să o învăț și eu pe pielea mea, într-un mod nu tocmai plăcut.

Fetele au o problemă cu singurătatea, ca și cum a fi singură este un fel de etichetă socială pentru eșec în viață, iar dacă noi barbații putem glumi pe seama acestui lucru, făcând glume proaste cu pornul de pe hard, n-ai să vezi gagici discutând între ele despre nou model de vibrator cu baterii de 2500 de mAh, capabile de o performanță extraordinară pentru mai multe de 3h, nope… n-ai sa vezi, (ăsta e un hobby, nu faptul că te duci la shopping… care nici pe ăla nu-l faci singură).

(Pentru a avea un hobby trebuie în primul rând să ai în minte o zonă pentru nimic)

Prin urmare, una din cele mai mari greșeli pe care tu poți sa o faci și care duce și la nevoia ei de a găsi pe altu, e să-ți lași femeia singură acasă, fără să-i oferi o alternativă atunci când vrei tu să ieși cu baieții.
Da, le mai auzi.. că vai du-te și tu în oraș, să am și eu timp pentru mine, asta în condițiile în care se așteaptă ca tu să te întorci până la 11, ca na, nu-și doresc să adoarmă singure, dar vă spun, nu cadeți în această capcană, oferă-i alternativa.

Ele, de foarte mult timp, mai mult timp decât noi, își doresc o chestie stabilă, o înțelegere, un suport, o prezență continuă în viața lor, nu un absent, nu un patimaș, chiar dacă de multe ori sunt atrase de “bad boys“, într-un final, tot ce-și doresc e să nu fie singure, cu 7 pisici fiecare purtând numele copiilor pe care nu i-au avut, yep… fucking sad. Prin urmare, cum ajung mai aproape de vărsta aia magică… când încep să-și regândescă viața, cum crește disperarea și scad pretențiile.

Așadar, dacă nu știai de ce dispar oamenii din jurul tău după ce ajung într-o relație? Uite răspunsul: Este pentru că mama lor le-a spus, sau au dedus cumva că ei trebuie să fie lângă persoana iubită, în caz că aceastea au nevoie de ei, nu că nu ar știi ce să facă cu timpul liber, ele sunt “programate” să-și dorească pe cineva alături de ele. Iar prietenii tăi nu dispar pentru că sunt “Sub papuc SRL“, ci pentru că ei sunt împliniți și multumiți cu acest gând, că cineva are nevoie de ei, și sunt recompensați cu sex pentru acest lucru.

PS: Yoga nu e hobby ffs.
PPS: Nu cred că trebuie să precizez că există și excepții… asta cred că v-ați prins deja.

Spor la dat cu paru,
Bitzu

2 comments

  1. Mihai T.

    femeile pot deveni si ele un hobby? 🙂 pentru noi, ma refer

  2. Adriana

    Ce ai scris mai sus, este o generalizare eronata si arhaica a femeii.
    Nu e musai sa fii femeie ca sa ai dependente emotionale; cum nu e necesar sa fii barbat ca sa poti intreprinde activitati in afara unei relatii.
    Lucrurile astea nu sunt determinate de sex ci de experientele anterioare si mediul in care fiecare a crescut si s-a dezvoltat.
    E de datoria fiecaruia sa aleaga: fie sa se compromita, fie sa continue cautarea cu riscul de a elimina avantajele compromisului. 🙂

Dă cu paru..