«

»

Mar 19 2016

Lungul drum spre tine – Zburătorul

Viață de om normal: Se trezește, stăbate lungul drum spre muncă, își vede de treabă până seara târziu când merge la somn.

Astăzi însâ este o zi specială, somnul m-a învăluit, sunt prizonier al unor senzații plăcute, iar ochii mei văd culori vii și glasuri mlădioase mă atrag către ținutul viselor, unde eu devin Zburătorul.

În acest moment trupul meu nu mai simte nimic, sufletul iese din nou să băntuie orașul, e un oraș pustiu dar frumos luminat, la colțul unui bloc un boschetar îi mulțumește Domnului că nu a venit zăpada și încă poate să doarmă sub cerul liber, trec repede pe lângă el știind că nu mă vede, ajung în parc și amintirile încep să mă copleșească, simt și acum stragerea ta de mână, glasul tău care ma roagă să nu mai vorbesc “moldovinești“, vreau sa te ascult dar ești așa frumoasă când te oftici și buzele tale mă cheamă să le sărut..

Zburătorul

Zburătorul

Sufletul meu n-are răbdare… mereu agitat, străbate spațiul cu o viteză uluitoare, se mai oprește și el din când în când să culeagă din frumusețea nopții.

Ajung la fereastra ta, fereastră pe care am intrat de câteva ori să pot să te țin noaptea în brațe, fereastră pe care acum o văd închisă, însă mintea e șireată și mă strecoară încet prin crăpături.

Ajung lângă tine și te vad, un pic cam răcită, cu telefonul sub cap, gata să citești un mesaj de la mine, uneori ele ajung, astăzi nu… și totuși reușesc cu o adiere să-ți mut suvița de păr care-ți cade pe ochi.

Te trezești, te uiți să vezi cât e ceasul, e târziu iar eu nu mai sunt acolo.

Într-o secundă sufletul se întoarce la mine cu imaginea ta, corpul meu de până atunci rece primește o doză din dragostea ta, care mă ajută în fiecare dimineață să mă trezesc după nopțile nedormite.

Aș vrea cu gândul să te pot fura, sau măcar inima să ți-o iau și să mă întorc cu ea în cameră, însa ceva mă oprește, este mintea mea întortocheată care simte inima zburdând pe câmpii și ea preia frâiele.
Este autoritară și mă trezește la realitate, mă obligă să fiu responsabil iar inima-mi plânge pentru că a fost doar un vis și tu ești doar o iluzie.

Dar în curând te voi întâlni, inima mea o va lua razna, mintea va ceda controlul corpului și te voi strânge în brațe și te voi săruta la nesfârșit cu ochii sclipind de bucurie.

Dacă ai putea citi și vedea câtă pasiune zace în mine, gata oricând să explodeze într-o iubire necondiționată, ai lăsa totul pentru noi?

Acordă-i încredere inimii mele și ea va caștiga razboiul cu mintea, sprijină-l pe “Ștefan” când plecă la oștire deși neuronii sunt mulți “câtă frunză, câtă iarbă”, și noi ne vom pierde într-o adâncă uitare.

Al tău,
Zburătorul

 

2 comments

  1. isabela

    foarte frumos si sensibil e ceea ce ai scris…….se simte dragostea in aer…..:)

  2. Lorena

    Probabil ca sufletul tau este deja in calatoria sper iubirea ta …

Dă cu paru..